Capitolul v - Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor - Metodologia 1/1997 pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila

M.Of. 318 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 1997
CAPITOLUL V:Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor
Art. 101
(1)Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(2)Face excepţie de la această regulă înscrierea recunoaşterii voluntare a unui copil născut în afara căsătoriei, precum şi modificarea codului numeric personal atribuit greşit, întrucât acesta nu este un atribut al stării civile.
Art. 102
(1)Ofiţerul de stare civilă poate să iniţieze, din oficiu, acţiuni în justiţie, ori de câte ori constată că se impune anularea, modificarea, rectificarea sau completarea unor acte de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea.
(2)Actul de sesizare a instanţei judecătoreşti va fi însoţit de extrase de pe actul în cauză, exemplarele I şi II, cu toate menţiunile existente.
Art. 103
(1)Anularea se poate cere în cazul când:
- actul de stare civilă a fost întocmit într-un registru necorespunzător;
- actul nu trebuia întocmit la primăria respectivă;
- faptul sau actul de stare civilă nu există;
- nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă;
- menţiunea a fost înscrisă pe alt act de stare civilă;
- menţiunea a fost operată cu un text greşit.
(2)Anularea actului de stare civilă ori a unei menţiuni se face prin bararea acestora cu două linii, în diagonală (X) - trase cu cerneală roşie - şi înscrierea, în rubrica "menţiuni", a numărului şi a datei hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi a instanţei care a pronunţat-o.
Art. 104
(1)Rectificarea unor rubrici din actul de stare civilă presupune îndreptarea unor erori materiale comise cu ocazia înregistrărilor de stare civilă şi se face prin bararea textului greşit cu o linie orizontală - trasă cu cerneală roşie -, înscriindu-se, deasupra, noul text, tot cu cerneală roşie.
(2)În caz că se face o completare, aceasta se înscrie în întregime cu cerneală roşie.
(3)La rubrica "menţiuni", se înscriu numărul şi data hotărârii judecătoreşti, instanţa care a pronunţat-o, precum şi conţinutul rectificării.
Art. 105
Prin modificarea actelor de stare civilă se înţelege înscrierea unor menţiuni privitoare la statutul civil al titularului, aşa cum sunt descrise în capitolul III.