Art. 139. - Metodologia 1/1997 pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila
M.Of. 318 bis
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 1997
Art. 139
(1)Conţinutul şi forma certificatelor de naştere, de căsătorie şi de deces, precum şi ale extraselor pentru menţiuni care se transmit în străinătate sunt prevăzute în anexele nr. 1-6.
(2)Principalele imprimate şi formulare auxiliare folosite în domeniul stării civile, altele decât cele la care s-a făcut referire în prezenta metodologie, sunt prevăzute în anexele nr. 45-54. Registrele de stare civilă aflate în păstrarea primăriilor sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi delimitarea fondurilor arhivistice ale municipiului Bucureşti, pe ani, sunt prevăzute în anexa nr. 58.