Art. 123. - Metodologia 1/1997 pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila

M.Of. 318 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 1997
Art. 123
(1)Persoanele care au domiciliul în alte localităţi decât cele în care sunt păstrate registrele de stare civilă şi nu se pot deplasa personal pentru a obţine certificate de stare civilă vor adresa cererea primăriei în raza căreia au domiciliul sau reşedinţa, indicând localitatea unde se găseşte actul respectiv şi datele de stare civilă, pentru identificarea actului.
(2)Ofiţerul de stare civilă care primeşte această cerere solicită, în termen de 3 zile, primăriei care are în păstrare registrul de stare civilă să i se expedieze certificatul de stare civilă. Acesta va fi trimis, în plic recomandat, în termen de 3 zile de la primirea cererii, trecând în act, la rubrica "certificate eliberate", seria şi numărul certificatului de stare civilă trimis.
(3)Ofiţerul de stare civilă care primeşte certificatul de stare civilă completat invită petiţionarul, în termen de 48 ore, pentru a-l ridica, sub luare de semnătură.
(4)Dacă, în urma invitaţiilor făcute, petentul nu se prezintă, iar de la data primirii certificatului de stare civilă au trecut 3 luni, ofiţerul de stare civilă restituie certificatul de stare civilă la primăria emitentă, în vederea anulării şi efectuării menţiunii despre aceasta pe marginea actului, la rubrica "certificate eliberate".