Art. 201. - Legea 98/2016 privind achiziţiile publice

M.Of. 390

În vigoare
Versiune de la: 17 Noiembrie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 201
(1)Prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se stabilesc modalităţi de certificare sau includere pe liste oficiale, la nivel naţional, a operatorilor economici care optează pentru un sistem de certificare.
(2)ANAP are obligaţia de a informa Comisia Europeană cu privire la coordonatele şi modul de funcţionare a sistemului de certificare prevăzut la alin. (1).
(3)Operatorii economici înscrişi pe listele oficiale sau care deţin un certificat pot depune la autorităţile contractante, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie publică/acord-cadru, un certificat de înregistrare eliberat de autoritatea competentă sau de organismul de certificare competent; certificatele respective indică referinţele care au stat la baza înscrierii operatorilor economici pe lista oficială sau a certificării acestora, precum şi clasificarea pe lista respectivă.
(4)Înscrierea operatorilor economici pe listele oficiale certificate de organismele competente sau un certificat eliberat de un organism de certificare reprezintă o prezumţie relativă în ceea ce priveşte îndeplinirea de către operatorul economic înscris pe respectiva listă sau care deţine respectivul certificata cerinţelor de calificare şi selecţie acoperite de lista oficială sau de acel certificat.