Art. 185. - Legea 98/2016 privind achiziţiile publice
M.Of. 390
În vigoare Versiune de la: 17 Noiembrie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 185
(1)În cazul în care mai mulţi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională, precum şi cea privind situaţia economică şi financiară, se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar autoritatea contractantă solicită ca aceştia să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru.
(2)În cazul în care mai mulţi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, aceştia pot beneficia de susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau capacitatea tehnică şi profesională, în condiţiile prezentei legi.
(1)În cazul în care mai mulţi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională, precum şi cea privind situaţia economică şi financiară, se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar autoritatea contractantă solicită ca aceştia să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru.
(2)În cazul în care mai mulţi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, aceştia pot beneficia de susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau capacitatea tehnică şi profesională, în condiţiile prezentei legi.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Repertoar numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (20)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (20)
- Decizie nr. RJ 623g2g846/2023 din 16-mar-2023, Curtea de Apel Bucuresti, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ de5563498/2022 din 09-mar-2022, Curtea de Apel Timisoara, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ 72d6gg933/2022 din 08-feb-2022, Curtea de Apel Bucuresti, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)