Art. 823. - Art. 823 - Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Republicare
M.Of. 652
În vigoare Versiune de la: 11 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 823
(1)ANMDMR ia măsuri adecvate şi eficiente pentru monitorizarea publicităţii la medicamente, după cum urmează:
a)în cazul medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală, materialele publicitare destinate publicului larg se supun aprobării prealabile a ANMDMR;
b)în cazul medicamentelor care se eliberează cu sau fără prescripţie medicală, materialele publicitare destinate persoanelor calificate să prescrie sau să distribuie medicamente sunt analizate de ANMDMR ulterior diseminării, prin sondaj sau ca urmare a unor sesizări.
(2)Persoanele fizice sau juridice care au un interes legitim în interzicerea oricărei publicităţi care contravine prevederilor prezentului capitol pot sesiza ANMDMR în acest sens; ANMDMR răspunde sesizărilor în termen de 60 de zile.
(3)Când constată că materialul publicitar încalcă prevederile prezentului capitol, ANMDMR ia măsurile necesare, ţinând seama de toate interesele implicate şi, în special, de interesul public:
a)dacă materialul publicitar a fost deja publicat, dispune încetarea publicităţii înşelătoare; sau
b)dacă materialul publicitar înşelător nu a fost încă publicat, dar publicarea este iminentă, dispune interzicerea acestei publicităţi, chiar fără dovada pierderilor efective, prejudiciului de orice fel sau a intenţiei ori culpei celui care face publicitatea.
(4)Măsura menţionată la alin. (3) lit. b) este luată printr-o procedură accelerată şi poate avea caracter temporar sau definitiv.
(5)În scopul eliminării efectelor publicităţii înşelătoare, a cărei încetare a fost dispusă de ANMDMR, aceasta poate să ceară:
a)publicarea deciziei finale complet sau parţial în forma considerată adecvată;
b)publicarea unei declaraţii corective.
(6)Prevederile prezentului articol nu exclud controlul voluntar al publicităţii pentru medicamente ori organisme de autoreglementare şi recurgerea la astfel de organisme.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Reglementari din 2009 privind autorizarea de fabricaţie/import a producătorilor şi importatorilor de medicamente de uz uman, inclusiv cele pentru investigaţie clinică şi acordarea certificatului de bună practică de fabricaţie în cazul fabricanţilor de medicamente şi/sau substanţe active
- Ordinul 832/2008 832/302 privind aprobarea formularelor de prescripţie medicală cu regim special pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală şi a Normelor metodologice privind utilizarea şi modul de completare a formularelor de prescripţie medicală cu regim special pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (8)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (8)
- Decizie nr. 418/2018 din 04-apr-2018, Tribunalul Iasi, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. 160/2018 din 23-mar-2018, Tribunalul Satu Mare, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 2605/2017 din 26-iul-2017, Judecatoria Satu Mare, plangere contraventionala (Civil)