Art. 535. - Art. 535 - Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Republicare

M.Of. 652

În vigoare
Versiune de la: 11 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 535
Atribuţiile Consiliului naţional al CMSR sunt următoarele:
a)elaborează Codul deontologic al medicului stomatolog, Regulamentul de organizare şi funcţionare a CMSR, precum şi proiectele de modificare a acestora;

b)fixează cotizaţia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic stomatolog consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, stabilind partea din această cotizaţie care trebuie virată către Consiliul naţional al CMSR;
c)stabileşte indemnizaţia pentru membrii Biroului executiv naţional şi biroului consiliilor teritoriale, precum şi indemnizaţiile de şedinţă pentru membrii Consiliului naţional;
d)gestionează bunurile CMSR şi poate să iniţieze şi să subvenţioneze acţiuni interesând profesiunea de medic stomatolog şi acţiuni de întrajutorare;
e)controlează şi coordonează activitatea consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi controlează gestiunea acestora;
f)soluţionează, prin comisiile de lucru, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestaţiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile colegiilor teritoriale, în conformitate cu regulamentele proprii;

g)colaborează cu Ministerul Sănătăţii la elaborarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală;
h)colaborează, în domeniul său de competenţă, cu Ministerul Sănătăţii la elaborarea de norme privind exercitarea profesiei de medic stomatolog pe teritoriul României;
i)colaborează cu Ministerul Sănătăţii la elaborarea tematicilor şi a metodologiilor concursurilor şi examenelor pentru medicii stomatologi;
j)stabileşte sistemul de credite de educaţie medicală continuă pe baza căruia se evaluează activitatea de perfecţionare profesională a medicilor stomatologi;
k)stabileşte condiţiile privind desfăşurarea publicităţii de către medicii stomatologi, precum şi de către cabinetele şi unităţile sanitare în cadrul cărora se exercită profesia de medic stomatolog şi aprobă conţinutul materialului publicitar;

l)adoptă moţiuni în care prezintă poziţia CMSR faţă de probleme ce interesează sau au legătură cu exercitarea profesiei de medic stomatolog, cu rolul sau statutul medicului stomatolog, precum şi în orice alte probleme de interes general pentru medicii stomatologi;
m)aprobă exercitarea ocazională, cu caracter didactic, de instruire, informare şi schimb de experienţă a profesiei de medic stomatolog de către medicii stomatologi care nu au calitatea de membru al CMSR, prin comisia stabilită conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a CMSR;
n)adoptă şi actualizează periodic ghidurile de practică medicală aplicabile profesiei de medic stomatolog, adaptând conţinutul acestora la ghidurile internaţionale;
o)adoptă, cu caracter de recomandare, onorariile minimale pentru serviciile prestate potrivit legii, în regim independent, de unităţile sanitare private în cadrul cărora se exercită profesia de medic stomatolog, cu excepţia serviciilor prestate în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate.