Art. 4. - În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie: - Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Republicare

M.Of. 652

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 4
(1)În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
a)sănătatea publică - starea de sănătate a populaţiei în raport cu determinanţii stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate;
b)promovarea sănătăţii - procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi controla şi îmbunătăţi sănătatea sub raport fizic, psihic şi social şi de a contribui la reducerea inechităţilor în sănătate;
c)supravegherea - activitatea de colectare sistematică şi continuă, analiza, interpretarea şi diseminarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pe baza cărora sunt identificate priorităţile de sănătate publică şi sunt instituite măsurile de prevenire şi control;
d)evaluarea riscurilor pentru sănătate-estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţă şi de muncă şi la cei rezultaţi din stilul de viaţă individual şi comunitar influenţează starea de sănătate a populaţiei;
e)controlul în sănătate publică - exercitarea activităţilor de control privind aplicarea prevederilor legale de sănătate publică;
f)principiul precauţiei - instrumentul prin care direcţia de sănătate publică decide şi intervine în situaţii în care se apreciază că există un potenţial risc pentru sănătatea populaţiei, în condiţiile unei argumentaţii ştiinţifice insuficiente;
g)ghiduri de practică medicală - documente care transpun, la nivel naţional, recomandările dezvoltate în mod sistematic, bazate pe dovezi ştiinţifice privind îngrijirile medicale care trebuie acordate într-o anumită circumstanţă clinică, elaborate fie de Colegiul Medicilor din România sau Colegiul Medicilor Stomatologi din România, fie de societăţi medicale de profil sau de experţi în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Sănătăţii sau de unităţile din subordinea acestuia cu avizul Colegiului Medicilor din România sau Colegiului Medicilor Stomatologi din România, după caz; Colegiul Medicilor din România sau Colegiul Medicilor Stomatologi din România, după caz, asigură publicarea ghidurilor elaborate pe site-ul propriu;

g1)protocoale naţionale de practică medicală - documente elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii pe baza recomandărilor instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale în domeniu şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii;
g2)protocoale operaţionale de practică medicală - documente elaborate, pe baza ghidurilor de practică medicală, la nivelul unităţilor sanitare publice şi private, corespunzător nivelului de competenţă al acestora, la propunerea directorului medical şi aprobate prin act administrativ al conducătorului unităţii sanitare;
g3)protocoale terapeutice - documente care constituie baza de prescriere şi monitorizare a tratamentului cu medicamentele cuprinse în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

g4)planuri naţionale de dezvoltare a îngrijirilor medicale - planuri de implementare a strategiei naţionale de sănătate care au ca scop creşterea accesibilităţii la servicii medicale, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii;
g5)proiect-pilot - un proiect experimental, limitat în timp şi spaţiu, prin intermediul căruia este testată aplicarea unor modele, tehnici, tehnologii, concepte, metode, instrumente ori strategii inovative în domeniul medical, cum ar fi intervenţii de sănătate publică, proceduri medicale, terapii medicale avansate, soluţii organizaţionale, managementul serviciilor de sănătate, administrare sanitară, mecanisme de contractare şi plată a serviciilor de sănătate, registre electronice, programe informatice, servicii de telemedicină, cu scopul principal de a verifica fezabilitatea proiectului la scară largă şi identificarea unor soluţii care să răspundă priorităţilor naţionale indicate în Strategia naţională de sănătate.

h)[textul din Art. 4, alin. (1), litera H. din titlul I, capitolul I a fost abrogat la 21-nov-2022 de Art. 1, punctul 1. din Legea 310/2022]
i)inspecţia sanitară de stat - activitatea de exercitare a controlului oficial, control în sănătate publică şi în domeniul calităţii serviciilor de asistenţă medicală, în vederea respectării reglementărilor legale în domeniul sănătăţii publice şi a aplicării unitare a acestora de către operatorii economici din sectorul public şi privat, precum şi de către autorităţile şi instituţiile publice.

(2)În sensul prevederilor prezentei legi, prin ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii se înţelege autorităţile şi instituţiile care au în subordine unităţi sanitare, altele decât Ministerul Sănătăţii, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Academia Română, autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile de învăţământ superior de drept public acreditate care au în structură facultăţi de medicină sau stomatologie.