Art. 298. - În vederea ocupării prin concurs a funcţiei de director general, candidatul trebuie să aibă studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental Ştiinţe biologice şi biomedicale - ramura de ştiinţe: medicină, medicină dentară şi farmacie, ştiinţe sociale - ramura de ştiinţe: economice, juridice şi administraţie publică, să aibă cel puţin 7 ani vechime în specialitatea studiilor şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii: - Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Republicare

M.Of. 652

În vigoare
Versiune de la: 11 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 298
(1)Directorii generali ai caselor de asigurări sunt numiţi, pe bază de concurs, prin ordin al preşedintelui CNAS. Directorul general devine membru de drept al consiliului de administraţie al casei de asigurări şi preşedintele acestuia. Între CNAS şi directorul general al casei de asigurări - manager al sistemului la nivel local se încheie un contract de management, cu respectarea prevederilor prezentei legi, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în conformitate cu regulile generale referitoare la mandat prevăzute de Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare. Contractul de management cuprinde, fără a se limita la acestea, şi clauze cu privire la standarde de performanţă, precum şi indicatori de referinţă asociaţi pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate, care se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administraţie.

(11)În cazul în care la concurs nu se prezintă niciun candidat sau nu este declarat câştigător niciun candidat, precum şi în situaţia în care mandatul directorului general încetează pentru unul dintre cazurile prevăzute la alin. (6), postul vacant de director general se poate ocupa temporar până la ocuparea postului prin concurs, prin ordin al preşedintelui CNAS.

(2)Directorul general al casei de asigurări este ordonator de credite, în condiţiile legii.
(3)Directorul general se numeşte pentru un mandat de 4 ani după promovarea concursului, respectiv pentru o perioadă determinată, până la ocuparea postului prin concurs şi se suspendă de drept din funcţiile deţinute anterior, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Directorul general are obligaţia de a depune declaraţie de interese şi declaraţie de avere. Modelul declaraţiei de interese se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS.

(31)Metodologia privind organizarea concursului pentru ocuparea posturilor de directori generali ai caselor de asigurări de sănătate în vederea realizării indicatorilor de referinţă asociaţi standardelor de performanţă pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate, condiţiile şi criteriile de selecţie specifice pentru ocuparea posturilor de directori generali şi încheierea contractelor de management, precum şi procedura de evaluare a performanţelor profesionale ale acestora, care cuprinde şi situaţiile în care se poate ocupa temporar postul de director general, se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administraţie.
(32)Standardele de performanţă se definesc prin metodologia prevăzută la alin. (31) şi au în vedere evaluarea performanţelor cu privire la obligaţiile asumate prin contractul de management, prin raportare la indicatorii de referinţă care caracterizează cantitativ şi calitativ activitatea desfăşurată în calitate de manager al sistemului la nivel local.
(33)Condiţiile generale pentru ocuparea postului de director general sunt prevăzute la art. 282 alin. (2).

(34)În vederea ocupării prin concurs a funcţiei de director general, candidatul trebuie să aibă studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental Ştiinţe biologice şi biomedicale - ramura de ştiinţe: medicină, medicină dentară şi farmacie, ştiinţe sociale - ramura de ştiinţe: economice, juridice şi administraţie publică, să aibă cel puţin 7 ani vechime în specialitatea studiilor şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
a)să fie medic specialist sau primar în specialitatea Sănătate publică şi management;
b)să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate sau similar, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
c)să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătăţii în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.

(4)Salarizarea şi celelalte drepturi ale directorului general se stabilesc prin contractul de management. Salariul de bază se aprobă de preşedintele CNAS şi se stabileşte între limite, după cum urmează:
a)limita minimă la nivelul maxim al salariului pentru funcţia de consilier gr. I A din cadrul ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate, la care se adaugă indemnizaţia de conducere în cuantum de 55% corespunzătoare funcţiei de director general;
b)limita maximă la nivelul prevăzut de lege pentru funcţia de secretar general din ministere.
(5)Atribuţiile principale ale directorului general sunt următoarele:
a)aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de funcţionare şi procedurile administrative unitare;
b)organizează şi coordonează activitatea de control al execuţiei contractelor de furnizare de servicii medicale;
c)organizează şi coordonează activitatea de urmărire şi control al colectării contribuţiilor la fond;
d)propune programe de acţiuni de îmbunătăţire a disciplinei financiare, inclusiv executarea silită, potrivit legii;
e)stabileşte modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru;
f)organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind respectarea drepturilor asiguraţilor şi propune măsuri în caz de nerespectare a acestora;
g)supraveghează şi controlează organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări de sănătate la nivel teritorial şi prezintă anual rapoarte, pe care le dă publicităţii;
h)numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul casei de asigurări.
(6)Contractul de management al directorului general al casei de asigurări de sănătate încetează în următoarele situaţii:
a)la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;
b)prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, în cazul evaluării mandatarului director general cu calificativul «nesatisfăcător» sau în cazul obţinerii de către acesta a punctajului zero la unul dintre indicatorii prevăzuţi în anexa la contractul de management, în condiţiile legii;
c)prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, în condiţiile art. 2.030 lit. a) şi art. 2.031 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare;
d)prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, la modificarea cu peste 50% a standardelor de performanţă şi indicatorilor de referinţă asociaţi pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate care au stat la baza încheierii contractului de management, modificare determinată de schimbarea proceselor sau activităţilor de referinţă din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;
e)ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;
f)ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcţii, ca măsură de siguranţă ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia, dacă funcţia sau profesia pentru care se stabileşte interdicţia are legătură cu contractul de management;
g)prin renunţarea de către mandatarul director general la mandatul încredinţat;
h)prin acordul părţilor;
i)prin decesul sau punerea sub interdicţie judecătorească a directorului general;
j)prin desfiinţarea sau reorganizarea casei de asigurări de sănătate;
k)prin modificarea legislaţiei specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce priveşte statutul directorului general, manager al sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local;
l)la data împlinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, la împlinirea vârstei de 65 de ani, pentru salariata care optează în scris, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, pentru continuarea activităţii până la împlinirea respectivei vârste, precum şi pentru continuarea executării contractului de management;
m)la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II.
(7)Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea preşedintelui CNAS, directorul general poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, inclusiv în ipoteza excepţională prevăzută la alin. (6) lit. l), cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului de management, cu încadrarea în termenul de mandat prevăzut la alin. (11) sau (3).
(8)Preşedintele CNAS are obligaţia de a suspenda contractul de management al directorului general în următoarele situaţii:
a)concediu de maternitate;
b)concediu pentru incapacitate temporară de muncă pentru o perioadă mai mare de o lună;
c)de la momentul dispunerii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu, precum şi în cazul în care s-a luat măsura controlului judiciar ori măsura controlului judiciar pe cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică exercitarea raportului de serviciu;
d)de la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care l-ar face incompatibil cu exercitarea mandatului, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei.
(9)Suspendarea contractului de management nu împiedică încetarea acestuia ca urmare a uneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (6) lit. e)-g), i), l) şi m).