Art. 178. - Art. 178 - Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Republicare
M.Of. 652
În vigoare Versiune de la: 11 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 178
(1)Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu:
a)exercitarea oricăror alte funcţii sau activităţi, remunerate sau neremunerate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică, de creaţie literar-artistică şi a funcţiilor sau activităţilor neremunerate desfăşurate în urma numirii prin ordin al ministrului sănătăţii în organisme consultative, după cum urmează: comitete şi comisii de specialitate, grupuri tehnice de lucru, cu respectarea prevederilor lit. b) şi alin. (6);
b)desfăşurarea de activităţi didactice sau de cercetare ştiinţifică finanţate de către furnizori de bunuri şi servicii ai spitalului respectiv;
c)exercitarea oricărei activităţi sau oricărei altei funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate, cu excepţia activităţilor sau funcţiilor de manager/expert în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene sau naţionale nerambursabile;
d)exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti;
e)exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil;
f)exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control ale unui partid politic, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local;
g)exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Constituie conflict de interese:
a)deţinerea de către manager persoană fizică, manager persoană juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părţi sociale, acţiuni sau interese la societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii cu caracter patrimonial cu spitalul la care persoana în cauză exercită funcţia de manager. Dispoziţia de mai sus se aplică şi în cazurile în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către soţul/soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză;
b)deţinerea de către soţul/soţia, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestuia a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager;
c)alte situaţii decât cele prevăzute la lit. a) şi b) în care managerul sau soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager.
(3)Incompatibilităţile şi conflictul de interese sunt aplicabile atât persoanei fizice, cât şi reprezentantului desemnat al persoanei juridice care exercită funcţia de manager de spital.
(4)În cazul în care la numirea în funcţie managerul se află în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la numirea în funcţie. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept.
(5)Managerul răspunde, în condiţiile legii, pentru toate prejudiciile cauzate spitalului ca urmare a încălcării obligaţiilor referitoare la incompatibilităţi şi conflict de interese.
(6)Persoanele care îndeplinesc funcţia de manager pot desfăşura activitate medicală în instituţia respectivă, cu respectarea programului de lucru prevăzut în contractul de management, fără a afecta buna funcţionare a instituţiei respective.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (19)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (19)
- Decizia 386/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
- Decizia 347/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
- Decizia 272/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (402)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (402)
- Sentinta nr. RJ 72832d45d/2025 din 27-ian-2025, Judecatoria Bucuresti Sectorul 4, ucidere din culpa (art.192 NCP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 23d845d28/2024 din 02-feb-2024, Curtea de Apel Brasov
- Sentinta nr. RJ 72362eg66/2023 din 14-mar-2023, Curtea de Apel Timisoara, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)