Secţiunea 3 - SECŢIUNEA 3: Membrii CMSR - Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Republicare

M.Of. 652

În vigoare
Versiune de la: 11 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 3:SECŢIUNEA 3: Membrii CMSR
Art. 514
(1)În vederea exercitării profesiei de medic stomatolog, medicii stomatologi cetăţeni români şi medicii stomatologi cetăţeni ai unui stat membru al UE, al unui stat aparţinând SEE sau al Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi medicii stomatologi care întrunesc condiţiile prevăzute de art. 477 lit. c) şi e) au obligaţia să se înscrie în CMSR.
(2)Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al CMSR, care se eliberează la înscrierea în corpul profesional.
(3)Înscrierea în CMSR şi eliberarea certificatului de membru se fac numai pentru medicii stomatologi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 484 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi au depus jurământul prevăzut la art. 483.
(4)Depunerea jurământului se va menţiona în certificatul de membru al CMSR.
(5)Pot deveni la cerere membri ai CMSR şi medicii stomatologi cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparţinând SEE sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care prestează temporar sau ocazional servicii medico - dentare în România, cu respectarea prevederilor alin. (3).
(6)Membrii CMSR sunt înscrişi în Registrul unic al medicilor stomatologi din România, care se publică pe pagina de internet a CMSR.

(7)Calitatea de membru al CMSR o pot păstra, la cerere, şi medicii stomatologi pensionari care au practicat profesia de medic stomatolog.
(8)Evidenţa şi identificarea membrilor CMSR se vor putea face şi prin utilizarea codului numeric personal.

Art. 515
(1)La cerere, membrii CMSR, care din motive obiective întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de medic stomatolog, pot solicita suspendarea calităţii de membru pe acea durată.
(2)Pe durata suspendării la cerere a calităţii de membru al CMSR se suspendă obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta lege.
(3)Întreruperea exercitării profesiei de medic stomatolog pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calităţii de membru al CMSR.

Art. 516
(1)Medicii stomatologi cetăţeni români şi medicii stomatologi cetăţeni ai unui stat membru al UE, al unui stat aparţinând SEE sau al Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România, care doresc să exercite profesia, se înscriu ca membri ai CMSR la colegiul teritorial în raza căruia se află unitatea la care urmează să îşi desfăşoare activitatea sau la colegiul teritorial în raza căruia îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa.
(2)Medicii stomatologi luaţi în evidenţa unui colegiu teritorial, dacă exercită activităţi de medicină dentară şi pe raza altui colegiu teritorial, sunt obligaţi să anunţe şi acest colegiu.