Art. 7. - Sumele încasate: - Legea 9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025

M.Of. 118

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2025
Art. 7
(1)Sumele încasate:
a)până la data de 31 mai 2025 aferente cotei prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. e), cumulate la nivel naţional, se repartizează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei până la data de 30 iunie 2025, potrivit solicitărilor transmise acestei instituţii până la data de 5 iunie 2025 de către unităţile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcţionează instituţii publice de spectacole, respectiv teatre, opere şi filarmonici. Până la data de 10 iunie 2025, soldul contului 50.75.08 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale", deschis pe seama direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, se transferă în contul 50.75.08 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale", deschis pe numele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti;
b)în perioada 1 iunie 2025-31 august 2025, cumulate la nivel naţional, se repartizează unităţilor administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcţionează instituţii publice de spectacole, respectiv teatre, opere şi filarmonici, prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei până la data de 30 septembrie 2025, în baza solicitărilor transmise acestei instituţii până la data de 10 septembrie 2025. Tot până la data de 10 septembrie 2025, soldul contului 50.75.08 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale", deschis pe seama direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, se transferă în contul 50.75.08 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale", deschis pe numele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti;
c)în perioada 1 septembrie 2025-10 decembrie 2025, cumulate la nivel naţional, se repartizează unităţilor administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcţionează instituţii publice de spectacole, respectiv teatre, opere şi filarmonici, prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei până la data de 18 decembrie 2025, în baza solicitărilor transmise acestei instituţii până la data de 5 decembrie 2025. În acest scop, soldul la data de 10 decembrie 2025 al contului 50.75.08 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale", deschis pe seama direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, se transferă în aceeaşi dată în contul 50.75.08 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale", deschis pe numele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti. Cu sumele repartizate prin hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor prezentului alineat, se rectifică bugetele locale. În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prevăzute de prezentul alineat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei virează unităţilor administrativ-teritoriale sumele aprobate, din contul 50.75.08 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale", deschis pe numele său, în conturile de venituri ale unităţilor administrativ-teritoriale 21.A.04.06.00 "Sume repartizate pentru finanţarea instituţiilor de spectacole şi concerte", codificate cu codurile de identificare fiscală ale acestora.
(2)La repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor constituite în contul 50.75.08 deschis pe seama Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei se au în vedere următoarele criterii:
a)dacă solicitările unităţilor administrativ-teritoriale dintr-un judeţ sunt mai mici decât sumele din cota de prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. e) încasate la nivelul judeţului respectiv, se alocă integral suma solicitată;
b)dacă solicitările unităţilor administrativ-teritoriale dintr-un judeţ sunt mai mari decât sumele din cota de 2% prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. e) încasate la nivelul judeţului respectiv, se alocă sume la nivelul încasărilor din judeţul respectiv, fiecărei instituţii solicitante aplicându-se pro rata calculată asupra cumulului execuţiei anului 2024, iar la suma solicitată peste nivelul încasărilor din cadrul judeţului, fiecărei instituţii solicitante i se alocă sume aplicându-se pro rata, calculată asupra cumulului execuţiei anului 2024 a instituţiilor solicitante, totalului sumelor rămase nesolicitate, la nivel naţional. Ministerul Finanţelor comunică Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei execuţiile bugetare ale instituţiilor solicitante până cel târziu la data de 13 iunie 2025;
c)rezonabilitatea solicitării.
(3)Sumele rămase neutilizate la finele anului în soldul contului 50.75.08 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale", deschis pe numele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, se virează la data de 23 decembrie 2025 la bugetul de stat, în contul 20.A.04.01.00 "Venituri ale bugetului de stat - cote defalcate din impozitul pe venit", codificat cu codul de identificare fiscală al acestuia.
(4)Sumele din contul prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. c) încasate şi nerepartizate pe unităţi administrativ-teritoriale în termenul prevăzut la art. 6 alin. (13), precum şi sumele din fondul prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. e), existente la data de 24 decembrie 2025 în conturile distincte deschise pe seama direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, se restituie de către direcţia generală regională a finanţelor publice/administraţia judeţeană a finanţelor publice la bugetul de stat, în contul corespunzător subdiviziunii de clasificaţie bugetară din care au fost încasate, deschis la nivelul unităţii Trezoreriei Statului cu rol de municipiu reşedinţă de judeţ.
(5)Sumele repartizate se utilizează exclusiv pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv teatre, opere şi filarmonici. Sumele rămase neutilizate la sfârşitul anului vor fi reflectate conform prevederilor art. 70 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, beneficiare ale sumelor repartizate în anul 2025 potrivit prevederilor prezentului articol, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea acestora, respectiv teatre, opere şi filarmonici, sunt obligate să întocmească şi să prezinte un raport, detaliat pe secţiunea de funcţionare şi secţiunea de dezvoltare, cu privire la modalitatea de utilizare a sumelor primite şi utilizate pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiilor beneficiare. Raportul se prezintă de către autorităţile executive de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale autorităţilor deliberative de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, odată cu contul de execuţie al bugetului local, şi se publică pe pagina web a acestora şi, în cazul în care există, şi pe pagina web a instituţiilor beneficiare şi se înaintează şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.