Art. 20. - Preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului are următoarele atribuţii: - Legea 88/2021 privind Fondul de compensare a investitorilor

M.Of. 420

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2024
Art. 20
(1)Preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului are următoarele atribuţii:
a)stabileşte ordinea de zi a şedinţelor Fondului şi convoacă Consiliul de administraţie al Fondului;
b)coordonează activitatea Consiliului de administraţie al Fondului şi conduce lucrările şedinţelor acestuia;
c)solicită directorului general prezentarea materialelor ce constituie obiectul ordinii de zi;
d)aprobă prime şi alte stimulente pentru conducerea executivă, la propunerea directorului general;
e)exercită orice alte sarcini în aplicarea prevederilor legale.
(2)Preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului împreună cu directorul general au obligaţia să prezinte Consiliului A.S.F. raportul anual de activitate al Fondului. Raportul anual de activitate cuprinde activitatea Fondului atât în calitate de administrator al schemei de compensare a investitorilor, cât şi de administrator al fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii.