Art. 19. - analizează, avizează şi supune spre aprobare Consiliului A.S.F. următoarele: - Legea 88/2021 privind Fondul de compensare a investitorilor
M.Of. 420
În vigoare Versiune de la: 25 Iunie 2024
Art. 19
Atribuţiile Consiliului de administraţie al Fondului sunt următoarele:
a)analizează, avizează şi supune spre aprobare Consiliului A.S.F. următoarele:
(i)statutul Fondului;
(ii)structura organizatorică şi de personal, precum şi politica salarială a personalului Fondului;
(iii)propunerile de numire în funcţie pentru directorul general;
(iv)procedurile şi instrucţiunile Fondului, inclusiv cele aferente exercitării calităţii de administrator al fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii;
(v)stabilirea contribuţiilor, majorarea, diminuarea, suspendarea sau reluarea plăţii contribuţiilor participanţilor la Fond;
(vi)bugetul de venituri şi cheltuieli;
(vii)situaţiile financiare anuale;
(viii)raportul anual de activitate al Fondului;
(ix)orice alte atribuţii rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale;
b)analizează şi aprobă:
(i)modalităţile, plafoanele maxime, termenele şi condiţiile de plasare, în scopul fructificării disponibilităţilor Fondului;
(ii)încheierea de contracte de servicii privind servicii de asistenţă şi consultanţă de specialitate;
(iii)rapoartele întocmite de Fond, conform prevederilor legale;
(iv)raportul cu privire la selectarea auditorilor financiari cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice;
(v)sistemul de control intern şi de audit intern;
(vi)orice alte atribuţii rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale.