Art. 371. - Art. 37 1 - Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
M.Of. 466
În vigoare Versiune de la: 6 Decembrie 2025
Art. 371
(1)Prevederile prezentului capitol se aplică şi societăţilor parte dintr-un grup, care au formulat o cerere comună de deschidere a procedurii concordatului preventiv. Dispoziţiile art. 185 se aplică în mod corespunzător.
(2)În situaţia prevăzută la alin. (1) se vor forma dosare asociate pentru fiecare societate care a solicitat deschiderea procedurii concordatului preventiv, iar judecătorul-sindic va analiza condiţiile deschiderii procedurii pentru fiecare societate în parte.
(3)Fiecare societate va desemna acelaşi administrator concordatar, care va întocmi un singur plan de restructurare.
(4)Planul de restructurare va fi comunicat potrivit prevederilor prezentei legi fiecărui creditor afectat al fiecărei societăţi.
(5)Îndeplinirea condiţiilor de vot va fi verificată de judecătorul-sindic în fiecare dosar asociat. Neîndeplinirea condiţiilor de vot pentru una dintre societăţi va conduce la respingerea cererii de omologare a planului de restructurare.
(6)Omologarea planului de restructurare va fi făcută de judecătorul-sindic în cadrul dosarului societăţii-mamă sau, dacă faţă de aceasta nu s-a deschis procedura, în cadrul primului dosar înregistrat, printr-o singură încheiere executorie, ce poate fi atacată cu apel, în condiţiile prezentului titlu.
(7)Prevederile cap. III se aplică, în mod corespunzător, în măsura compatibilităţii, şi grupului de societăţi.