Art. 257. - În plus faţă de dispoziţiile stabilite prin art. 45, judecătorul-sindic are următoarele atribuţii: - Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

M.Of. 466

În vigoare
Versiune de la: 18 Decembrie 2025
Art. 257
(1)În plus faţă de dispoziţiile stabilite prin art. 45, judecătorul-sindic are următoarele atribuţii:
a)notificarea Fondului de garantare, precum şi a Autorităţii de Supraveghere Financiară cu privire la înregistrarea cererilor introductive;
b)judecarea contestaţiei asigurătorului/reasigurătorului împotriva cererii introductive formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, de creditorii de asigurări şi de ceilalţi creditori, după caz;
c)judecarea cererilor Autorităţii de Supraveghere Financiară privind nulitatea sau anularea unor acte frauduloase, prejudiciabile intereselor şi drepturilor creditorilor de asigurări, anterioare deschiderii procedurii de faliment;
d)judecarea cererilor de compensare a creanţelor, formulate de societatea de asigurare/reasigurare sau de creditorii de asigurări, după caz, cu avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară;
e)judecarea contestaţiilor formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, de societatea de asigurare/reasigurare debitoare, de creditorii de asigurări ori de oricare persoană interesată, după caz, împotriva măsurilor dispuse de lichidatorul judiciar;
f)judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, a cenzorilor, a auditorilor financiari şi a personalului de execuţie sau cu atribuţii de control din cadrul societăţii de asigurare/reasigurare debitoare care au contribuit la ajungerea asigurătorului/reasigurătorului în insolvenţă.
(2)În îndeplinirea atribuţiilor sale, care presupun aplicarea unor reglementări specifice activităţii de asigurare desfăşurate de societatea de asigurare/reasigurare debitoare, judecătorul-sindic poate cere şi opinia Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate administrativă autonomă de specialitate.