Art. 224. - Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

M.Of. 466

În vigoare
Versiune de la: 6 Decembrie 2025 până la: 17 Decembrie 2025
Art. 224
(1)Toate cheltuielile vor fi suportate din averea instituţiei de credit debitoare.
(2)Onorariul lichidatorului judiciar va fi plătit trimestrial numai după prezentarea de către acesta a rapoartelor lunare prevăzute la art. 209 lit. k) privind fondurile obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi a calculului privind onorariul cuvenit, precum şi a raportului prevăzut la art. 97. Judecătorul-sindic poate prelungi cu cel mult o lună termenul de prezentare a raportului şi a planului de distribuţie. Planul de distribuţie va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul judiciar îl va publica în BPI. Oricare dintre creditori poate formula obiecţiuni la raportul lichidatorului judiciar şi la planul de distribuţie în termen de 10 zile de la publicarea în BPI. Judecătorul-sindic va ţine cu lichidatorul judiciar şi cu creditorii, în termen de 20 de zile de la publicarea în BPI a raportului, o şedinţă în care va soluţiona deodată, prin sentinţă, toate obiecţiunile.