Art. 212. - Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
M.Of. 466
În vigoare Versiune de la: 18 Decembrie 2025
Art. 212
(1)În îndeplinirea atribuţiilor, judecătorul-sindic şi lichidatorul judiciar pot cere punctul de vedere al Băncii Naţionale a Românei, privitor la orice aspecte care intră în domeniul său de competenţă, legate de instituţia de credit în faliment. Pe tot parcursul procedurii, Banca Naţională a României poate transmite judecătorului-sindic sau lichidatorului judiciar opinia sa sau orice informaţii pe care le consideră relevante, ori de câte ori consideră necesar. Lichidatorul judiciar furnizează Băncii Naţionale a României, la cererea acesteia, orice informaţii sau documente cu privire la instituţia de credit sau la procedura de lichidare.
(1)În îndeplinirea atribuţiilor, judecătorul-sindic şi lichidatorul judiciar pot cere punctul de vedere al Băncii Naţionale a Românei, privitor la orice aspecte care intră în domeniul său de competenţă, legate de instituţia de credit în faliment. Pe tot parcursul procedurii, Banca Naţională a României poate transmite judecătorului-sindic sau lichidatorului judiciar opinia sa sau orice informaţii pe care le consideră relevante, ori de câte ori consideră necesar. Lichidatorul judiciar furnizează Băncii Naţionale a României, la cererea acesteia, orice informaţii sau documente cu privire la instituţia de credit sau la procedura de lichidare.(2)După deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor numeşte un reprezentant, care va acţiona exclusiv în numele acestora.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »