Capitolul ix - Mărci colective - Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice - REPUBLICARE

M.Of. 856

În vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2024
CAPITOLUL IX:Mărci colective
Art. 62
(1)Asociaţiile de fabricanţi, producători, prestatori de servicii sau comercianţi care, în conformitate cu legislaţia care li se aplică, au capacitatea, în nume propriu, să fie titulari de drepturi şi obligaţii, de a încheia contracte sau de a întocmi alte acte juridice şi de a sta în justiţie, precum şi persoanele juridice de drept public pot solicita la OSIM înregistrarea de mărci colective.
(2)Solicitantul înregistrării unei mărci colective va depune, odată cu cererea de înregistrare sau cel târziu în termen de 30 de zile de la data notificării de către OSIM, un regulament de utilizare a mărcii colective. Cererea va fi supusă cerinţelor prevăzute la art. 9 şi 10.
(3)În regulamentul de folosire a mărcii colective solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va indica persoanele autorizate să folosească marca colectivă, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a deveni membru al asociaţiei, condiţiile de folosire a mărcii, motivele pentru care această utilizare poate fi interzisă unui membru al asociaţiei, precum şi sancţiunile care pot fi aplicate de asociaţie.
(31)Regulamentul de folosire a unei mărci colective constituite din semne sau indicaţii care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor autorizează orice persoană ale cărei produse sau servicii provin din zona geografică respectivă să devină membră a asociaţiei care este titulara mărcii, dacă persoana respectivă îndeplineşte toate celelalte condiţii prevăzute în regulamentul de utilizare a mărcii.

(4)Regulamentul de folosire a mărcii colective poate să prevadă că marca colectivă nu poate fi transmisă de către titular decât cu acordul tuturor membrilor asociaţiei.
Art. 63
(1)În afara motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, cu excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) privind semnele sau indicaţiile care pot servi pentru desemnarea în comerţ a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor, o marcă colectivă este respinsă la înregistrare, dacă:
a)solicitantul nu are calitatea prevăzută la art. 62 alin. (1);
b)nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 3 lit. e) sau art. 62 alin. (2)-(31);

c)regulamentul de utilizare a mărcii este contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.
(2)Cererea de înregistrare a mărcii colective se respinge şi în cazul în care există riscul ca publicul să fie indus în eroare în ceea ce priveşte caracterul sau semnificaţia mărcii şi, mai ales, dacă există probabilitatea ca aceasta să nu fie considerată o marcă colectivă.
(3)Cererea nu se respinge în cazul în care solicitantul îndeplineşte cerinţele prevăzute la alin. (1) şi (2), ca urmare a modificării regulamentului de utilizare a mărcii colective.
(4)În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii colective, orice persoană fizică sau juridică şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţii, producătorii, furnizorii de servicii, comercianţii sau consumatorii pot formula observaţii scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele absolute de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) şi pentru motivele de respingere prevăzute la alin. (1) şi (2).
(5)Persoanele şi grupurile sau organismele prevăzute la alin. (4) nu dobândesc calitatea de parte în procedura de examinare a cererii de înregistrare a mărcii.
(6)După publicarea mărcii colective şi a regulamentului de utilizare a acestei mărci, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu privire la imaginea ori la numele patronimic al acestuia, la o indicaţie geografică protejată, la un desen sau un model protejat ori la un drept de autor, precum şi orice altă persoană interesată pot formula la OSIM, în termenul prevăzut la art. 26 alin. (1), opoziţie la înregistrarea mărcii colective.
(7)Marca colectivă constituită din semne sau indicaţii care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor nu îndreptăţeşte titularul să interzică unui terţ utilizarea în cursul schimbului comercial a acestor semne sau indicaţii, atât timp cât sunt folosite de către terţ conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial. O astfel de marcă nu poate fi opusă unui terţ care este îndreptăţit să utilizeze o denumire geografică.
Art. 64
(1)Titularul mărcii colective trebuie să comunice la OSIM orice modificare a regulamentului de folosire a mărcii.
(2)Modificarea regulamentului de folosire a mărcii produce efecte numai de la data înscrierii modificării în Registrul mărcilor. Modificarea nu este prevăzută în registru, dacă regulamentul de utilizare a mărcii modificat nu corespunde cerinţelor prevăzute la art. 62 alin. (2) şi (3) şi art. 63 alin. (1) şi (2).
Art. 65
(1)Pe lângă motivele de decădere prevăzute la art. 55 alin. (1), orice persoană interesată poate cere, oricând în perioada de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de o marcă colectivă, când:
a)titularul a utilizat marca în alte condiţii decât cele prevăzute în regulamentul de utilizare sau, după caz, în modificările acestuia înscrise în registru ori nu a luat măsuri adecvate pentru a preveni o astfel de utilizare;
b)modul în care marca a fost utilizată de către persoanele abilitate a avut drept consecinţă posibilitatea ca marca să inducă publicul în eroare în sensul art. 63 alin. (2);
c)modificarea regulamentului de utilizare a mărcii a fost prevăzută în registru prin încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2), cu excepţia cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o nouă modificare a regulamentului de utilizare, condiţiile stabilite de articolul respectiv.
(2)Dispoziţiile art. 55 alin. (2) - (6) se aplică în mod corespunzător.
Art. 66
(1)Orice persoană interesată poate cere anularea înregistrării unei mărci colective, dacă există unul dintre motivele prevăzute la art. 56 alin. (1), cu excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d), privind semnele sau indicaţiile care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor, sau dacă marca a fost înregistrată cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 63 alin. (1) şi (2).
(2)Dispoziţiile art. 63 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3)Cerinţele prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) sunt îndeplinite atunci când o marcă colectivă este utilizată în mod efectiv de către orice persoană abilitată să utilizeze această marcă.
Art. 67
Mărcile colective sunt supuse regimului mărcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.