Art. 9. - Cererea de înregistrare a mărcii conţine următoarele elemente: - Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice - REPUBLICARE

M.Of. 856

În vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2024
Arată norme de aplicare
Art. 9
(1)Cererea de înregistrare a mărcii, depusă la OSIM, redactată în limba română şi conţinând elementele prevăzute la alin. (2), constituie depozitul reglementar al mărcii.
(2)Cererea de înregistrare a mărcii conţine următoarele elemente:
a)solicitarea explicită a înregistrării mărcii;
b)datele de identificare a solicitantului şi, după caz, a mandatarului;
c)o reprezentare a mărcii în conformitate cu cerinţele prevăzute la art. 2 lit. b);
d)lista produselor şi/sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii;
e)dovada achitării taxei de depunere şi de publicare a cererii de înregistrare a mărcii.
(3)Suplimentar cerinţelor prevăzute la alin. (2), cererea cuprinde menţiuni exprese privind:
a)culoarea sau culorile revendicate ca element distinctiv al mărcii;
b)tipul mărcii, dacă aceasta este tridimensională sau de un alt tip decât cele verbale sau figurative;
c)o transliterare sau o traducere a mărcii ori a unor elemente ale mărcii, atunci când marca este compusă, în tot sau în parte, din alte caractere decât cele latine ori din alte cifre decât cele arabe sau romane sau dintr-unul ori mai multe cuvinte într-o altă limbă decât limba română.
(4)Cererea se referă la o singură marcă şi este prezentată în condiţiile prevăzute de regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.
_____
*)A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie 2010.
(5)Cererile de înregistrare depuse în baza Aranjamentului de la Madrid sau a Protocolului referitor la Aranjament trebuie să îndeplinească condiţiile acestor tratate.
(6)Depunerea cererii de înregistrare a mărcii se poate face la registratura OSIM, prin poştă sau pe cale electronică, în condiţiile prevăzute de regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.
_____
*)A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie 2010.