Art. 25. - Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice - REPUBLICARE
M.Of. 856
În vigoare Versiune de la: 7 Martie 2024
Art. 25
(1)Dacă în urma examinării cererii de înregistrare a mărcii, potrivit prevederilor art. 21, se constată îndeplinirea condiţiilor legale, OSIM hotărăşte admiterea acesteia.
(2)Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea mărcii, OSIM notifică solicitantul, acordându-i un termen de 30 de zile în care acesta să îşi poată prezenta punctul de vedere ori să îşi retragă cererea. Termenul poate fi prelungit cu încă 30 de zile, la cererea solicitantului şi cu plata taxei prevăzute de lege.
(3)La expirarea termenului prevăzut la alin. (2), OSIM va decide, după caz, admiterea cererii de înregistrare a mărcii, respingerea acesteia ori va lua act de retragerea cererii.
(4)Cererea de înregistrare a mărcii admisă potrivit prevederilor alin. (1) şi (3) se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în format electronic, în vederea formulării opoziţiilor.
(5)În cazul respingerii cererii de înregistrare a mărcii potrivit alin. (3), decizia de respingere se publică după ce a rămas definitivă.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »