Art. 26. - Examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea următoarelor probe: - Legea 84/1995 Legea invatamantului - Republicare
M.Of. 606
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Iulie 2010
Art. 26
(1)Finalizarea studiilor liceale se atestă printr-un certificat de absolvire, care conferă dreptul de acces, în condiţiile legii, în învăţământul postliceal, dreptul de susţinere a examenului naţional de bacalaureat, respectiv a examenului de certificare/atestare a competenţelor profesionale.
(2)Absolvenţii ciclului superior al liceului dobândesc şi portofoliul personal pentru educaţie permanentă şi, la cerere, foaia matricolă.
(3)Absolvenţii ciclului superior al liceului care susţin şi promovează examenul naţional de bacalaureat dobândesc şi diplomă de bacalaureat, care le dă dreptul de acces în învăţământul superior, în condiţiile legii.
(4)Examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea următoarelor probe:
A.probă de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
B.probă de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
C.probă de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă corespunzător Cadrului european comun de referinţă pentru limbi. Elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere şi conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului;
D.probă de evaluare a competenţelor digitale. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu. Elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere şi conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului;
E.probe scrise de evaluare a competenţelor formate pe durata învăţământului liceal, după cum urmează:
a)probă scrisă la limba şi literatura română - probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările;
b)probă scrisă la limba şi literatura maternă - probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
c)o probă scrisă, diferenţiată în funcţie de filieră, profil şi specializare, după cum urmează:
(i)matematică - pentru profilul real din filiera teoretică, pentru filiera tehnologică sau, după caz, pentru filiera vocaţională;
(ii)istorie - pentru profilul umanist din filiera teoretică sau, după caz, pentru filiera vocaţională;
d)o probă scrisă la care elevul poate opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe de discipline:
(i)fizică, chimie, biologie sau informatică;
(ii)geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie.
(5)Pentru anumite filiere, profiluri, respectiv specializări, stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, absolvenţii ciclului superior al liceului pot susţine un examen de certificare sau, după caz, de atestare a competenţelor profesionale, separat de examenul de bacalaureat, în condiţiile legii.
(6)Absolvenţii ciclului superior al liceului care susţin şi promovează examenul de certificare/atestare a competenţelor profesionale dobândesc certificat de calificare profesională nivel 3, respectiv atestat de competenţe profesionale.
(7)Lista cuprinzând probele de examen, conţinutul programelor de examen şi modul de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat şi a examenului de certificare, respectiv de atestare a competenţelor profesionale, se stabileşte prin metodologii elaborate şi aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se dă publicităţii până la data începerii anului şcolar precedent examenelor.
(8)La întocmirea listei cuprinzând probele de examen şi la stabilirea conţinutului programelor de bacalaureat pot fi consultate şi instituţiile de învăţământ superior.
(9)În cazul întreruperii studiilor se recunoaşte fiecare an şcolar promovat. La cerere, se eliberează un document de certificare a studiilor efectuate şi portofoliul personal pentru educaţie permanentă, completat la zi.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (8)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (8)
- Ordinul 5794/2009 privind aprobarea metodologiilor de recunoaştere şi echivalare a rezultatelor obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi la examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale cu probele de evaluare a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, respectiv de evaluare a competenţelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat
- Metodologie din 2009 de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2010
- Metodologie din 2005 de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2006