Art. 41. - nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii prevăzute la art. 4 alin. (3) , cu privire la: - Legea 82/1991 a contabilităţii - Republicare

M.Of. 454

În vigoare
Versiune de la: 15 Decembrie 2023
Art. 41
Constituie contravenţie următoarele fapte:
1.deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate;
2.nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la:
a)aprobarea politicilor şi procedurilor contabile prevăzute de legislaţie;
b)utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate;
c)întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse;
d)efectuarea inventarierii;
e)întocmirea, semnarea şi depunerea în termenul legal la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor a situaţiilor financiare anuale şi, după caz, a situaţiilor financiare anuale consolidate, a situaţiilor financiare interimare, precum şi a raportărilor contabile;

e1)întocmirea şi depunerea în termenul legal la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor a rapoartelor prevăzute de art. 28 alin. (7) şi art. 29 alin. (21);

f)întocmirea, semnarea şi depunerea la Ministerul Finanţelor Publice şi la unităţile teritoriale ale acestuia, precum şi la instituţiile publice ierarhic superioare a situaţiilor financiare trimestriale şi anuale ale instituţiilor publice, potrivit legii;
g)depunerea declaraţiei din care să rezulte că persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(3) nu au desfăşurat activitate, respectiv a înştiinţării prevăzute la art. 27 alin. (6) lit. b);

3.prezentarea de situaţii financiare care conţin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare;
4.nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declaraţiilor prevăzute la art. 30 şi 31;
41.nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declaraţiei prevăzute la art. 34 alin. (31);

5.nerespectarea prevederilor referitoare la obligaţia membrilor organelor de administraţie, conducere şi supraveghere de a întocmi şi de a publica situaţiile financiare anuale;
6.nerespectarea prevederilor referitoare la obligaţia membrilor organelor de administraţie, conducere şi supraveghere ale societăţii-mamă de a întocmi şi de a publica situaţiile financiare anuale consolidate;
7.nerespectarea obligaţiei privind auditarea, conform legii, a situaţiilor financiare anuale, a situaţiilor financiare anuale consolidate, precum şi a situaţiilor financiare interimare;

8.nedepunerea, potrivit prezentei legi, a situaţiilor financiare anuale, a situaţiilor financiare anuale consolidate, a situaţiilor financiare interimare, precum şi a raportărilor contabile;

9.nerespectarea prevederilor art. 10 şi 361.