Art. 38. - Legea 82/1991 a contabilităţii - Republicare

M.Of. 454

În vigoare
Versiune de la: 15 Decembrie 2023
Art. 38
(1)Contabilitatea Trezoreriei Statului se organizează şi funcţionează pe principiul execuţiei de casă şi asigură înregistrarea operaţiunilor de încasări şi plăţi în conturi de venituri şi cheltuieli deschise pe bugete, ordonatori de credite şi subdiviziunile clasificaţiei bugetare stabilite de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
(2)În contabilitatea Trezoreriei Statului se deschid, pe seama ordonatorilor de credite, conturi distincte pentru creditele deschise şi repartizate şi pentru cheltuielile efectuate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetele locale, precum şi conturi de disponibilităţi din care se pot efectua plăţi.
(3)Contabilitatea Trezoreriei Statului asigură informaţii cu privire la derularea execuţiei bugetare în condiţii de echilibru financiar, aprobată anual prin lege pentru fiecare buget, precum şi în limita disponibilităţilor aflate în conturi.
(4)Organizarea contabilităţii operaţiunilor derulate prin bugetul Trezoreriei Statului şi a cheltuielilor efectuate din bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului, se asigură potrivit art. 18.

(5)Contabilitatea Trezoreriei Statului se organizează în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al unităţilor sale subordonate şi cuprinde operaţiunile privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi bugetelor locale, gestiunea datoriei publice interne şi externe, precum şi alte operaţiuni financiare efectuate în contul organelor administraţiei publice centrale şi locale.
(6)Organizarea şi conducerea contabilităţii Trezoreriei Statului se efectuează potrivit normelor emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor.