Art. 19. - Art. 19 - Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare

M.Of. 155

În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2024
Art. 19
Pe timpul stării de urgenţă şi de asediu, comandanţii/şefii structurilor militare pot dispune întreruperea concediilor de odihnă, de odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională ale cadrelor militare în activitate din subordine, în funcţie de nevoile instituţiilor militare.
Pe timpul stării de urgenţă, comandanţii/şefii structurilor militare pot dispune unilateral efectuarea totală sau parţială a concediilor de odihnă/de odihnă suplimentare pentru cadrele militare în activitate din subordine.
La declararea mobilizării sau a stării de război, concediile de odihnă, de odihnă suplimentare, fără plată, paternal, de acomodare, pentru creşterea copilului, de studii, pentru formare profesională, vacanţele şi permisiile se întrerup, cadrele militare în activitate fiind obligate să se prezinte la unităţile militare de care aparţin, în cel mai scurt timp posibil.
Pe timpul mobilizării şi pe timp de război, cadrelor militare în activitate şi celor în rezervă, concentrate sau mobilizate, li se pot acorda permisii sau concedii, în condiţii stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei.

Pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, comandanţii/şefii stabilesc programul de lucru al cadrelor militare, în funcţie de evoluţia situaţiei şi misiunile încredinţate.
Pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, cadrele militare pot efectua deplasări în alte garnizoane sau unităţi administrativ-teritoriale, altele decât cele din care face parte unitatea militară în care îşi desfăşoară activitatea, ori pot părăsi teritoriul naţional, în condiţiile stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei.