Capitolul i - Înfiinţarea şi atribuţiile Consiliului de monitorizare - Legea 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

M.Of. 48

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2023
CAPITOLUL I:Înfiinţarea şi atribuţiile Consiliului de monitorizare
Art. 3
În vederea promovării, protecţiei şi monitorizării implementării Convenţiei se înfiinţează Consiliul de monitorizare, autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar, cu sediul în municipiul Bucureşti.
Art. 4
Pentru realizarea scopului său, Consiliul de monitorizare îndeplineşte următoarele atribuţii, cu respectarea principiilor legalităţii, respectării demnităţii persoanelor, nediscriminării, egalităţii de şanse, precum şi ale independenţei funcţionale şi a personalului, imparţialităţii şi obiectivităţii:
a)examinează în mod regulat respectarea exercitării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi în cadrul instituţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2);
b)face recomandări cu privire la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi monitorizează implementarea acestora de către entităţile publice sau private care au atribuţii în acest sens;
c)verifică legalitatea prezenţei persoanelor cu dizabilităţi în instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2);
d)sesizează de îndată organele judiciare competente ori de câte ori există indicii că încălcarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi a fost făcută prin fapte de natură penală şi poate face plângere, dacă este cazul, împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată;
e)sesizează autoritatea competentă legal să dispună sancţiuni disciplinare sau contravenţionale ori să suspende, să retragă şi să anuleze acreditarea instituţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2), în cazurile de încălcare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi;
f)primeşte şi analizează notificările de deces transmise conform art. 13 de către instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2);
g)urmăreşte dacă în cazurile de deces al persoanelor cu dizabilităţi instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) sesizează organele judiciare în vederea efectuării autopsiei medico-legale, potrivit legii;
h)facilitează implicarea şi participarea pe deplin a societăţii civile, în special a persoanelor cu dizabilităţi şi a organizaţiilor care le reprezintă, la procesul de monitorizare pe care îl organizează;
i)facilitează accesul, anunţat sau inopinat, al reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la art. 5 alin. (1), în instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), în scopul monitorizării respectării drepturilor lor; pentru a asigura persoanelor cu dizabilităţi o reprezentare independentă în faţa unei instanţe sau în faţa oricărui alt organism independent, organizaţiile neguvernamentale menţionate au calitate procesuală activă în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acestor persoane;
j)colaborează, ori de câte ori este necesar, cu instituţia Avocatul Poporului, ca autoritate naţională desemnată pentru prevenirea torturii şi tratamentelor inumane şi degradante;
k)colaborează, ori de câte ori este necesar, cu Punctele de contact, în scopul îndeplinirii de către acestea a rolului care le revine prin Convenţie şi prin prezenta lege.