Secţiunea 2 - Dispoziţii speciale privind descoperirea şi urmărirea infracţiunilor - Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

M.Of. 219

În vigoare
Versiune de la: 23 Iulie 2022
SECŢIUNEA 2:Dispoziţii speciale privind descoperirea şi urmărirea infracţiunilor
Art. 23
(1)Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate să înştiinţeze organul de urmărire penală sau, după caz, organul de constatare a săvârşirii infracţiunilor, abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezultă indicii că s-a efectuat o operaţiune sau un act ilicit ce poate atrage răspunderea penală, potrivit prezentei legi.
(2)Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate, în cursul efectuării actului de control, să procedeze la asigurarea şi conservarea urmelor infracţiunii, a corpurilor delicte şi a oricăror mijloace de probă ce pot servi organelor de urmărire penală.
Art. 24
Persoanele prevăzute la art. 1 lit. e), care cunosc operaţiuni ce antrenează circulaţia de capitaluri sau alte activităţi, prevăzute la art. 1, privind sume de bani, bunuri sau alte valori ce se presupune că provin din infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora ori din infracţiuni ce au legătură cu acestea, au obligaţia să sesizeze organele de urmărire penală sau, după caz, organele de constatare a săvârşirii infracţiunii ori organele de control, abilitate de lege.
Art. 25
(1)Îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor prevăzute la art. 23 şi 24 nu constituie o încălcare a secretului profesional sau bancar şi nu atrage răspunderea penală, civilă sau disciplinară.
(2)Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) se aplică chiar dacă cercetarea sau judecarea faptelor semnalate a condus la neînceperea sau încetarea urmăririi penale ori la achitare.
(3)[textul din Art. 25, alin. (3) din capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 21-apr-2003 de Art. I, punctul 20. din cartea II, titlul I din Legea 161/2003]
(4)Neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor prevăzute la art. 23 şi 24 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

(5)Dacă fapta prevăzută la alin. (4) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Art. 26
Secretul bancar şi cel profesional, cu excepţia secretului profesional al avocatului exercitat în condiţiile legii, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale, şi nici instanţei de judecată.

Art. 261
[textul din Art. 26^1 din capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 01-feb-2014 de Art. 41, punctul 3. din titlul II din Legea 255/2013]
Art. 27
[textul din Art. 27 din capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 01-feb-2014 de Art. 41, punctul 3. din titlul II din Legea 255/2013]
Art. 28
[textul din Art. 28 din capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 01-sep-2002 de Art. 34 din capitolul VI din Ordonanta urgenta 43/2002]
Art. 29
(1)Pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.
(2)[textul din Art. 29, alin. (2) din capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 30-iun-2006 de Art. V din Ordonanta urgenta 50/2006]