Art. 75. - Art. 75 - Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca
M.Of. 103
În vigoare Versiune de la: 11 Aprilie 2025
Arată norme de aplicare
Art. 75
(1)Persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia pot beneficia de o primă de instalare, neimpozabilă, destinată stimulării încadrării în muncă, asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, şi/sau pentru reîntregirea familiei, după caz.
(2)Prima de instalare prevăzută la alin. (1) se acordă în cuantum diferenţiat, astfel:
a)12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa;
b)15.500 lei pentru persoanele prevăzute la lit. a), care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa, în situaţia în care sunt însoţite de membrii familiei în sensul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, iar în cazul familiei monoparentale, în situaţia în care sunt însoţite de copilul sau copiii aflaţi în întreţinere.
(3)În cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare prevăzute la alin. (1), unul va primi suma prevăzută la alin. (2) lit. a), iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), în situaţia în care angajatorul sau autorităţile publice locale sau centrale asigură locuinţă de serviciu ori suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, prima de instalare se acordă în cuantum diferenţiat, astfel:
a)3.500 lei pentru persoana aflată în situaţia prevăzută la alin. (2) lit. a);
b)6.500 lei pentru persoana aflată în situaţia prevăzută la alin. (2) lit. b);
c)3.500 lei pentru fiecare soţ aflat în situaţia prevăzută la alin. (3).
(5)Prima de instalare stabilită în cuantumurile prevăzute la alin. (2) şi (3) se acordă în două tranşe, astfel:
a)o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data instalării;
b)o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.
(6)Prima de instalare stabilită în cuantumul prevăzut la alin. (4) se acordă într-o singură tranşă, la data instalării.

(6)Prima de instalare stabilită în cuantumul prevăzut la alin. (4) se acordă într-o singură tranşă, la data instalării.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (349)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (349)
- Sentinta nr. RJ eeg93588e/2025 din 27-ian-2025, Curtea de Apel Alba Iulia, conflict de competenta (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ ee69d6757/2024 din 08-oct-2024, Curtea de Apel Craiova, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ de256457e/2024 din 16-mai-2024, Tribunalul Gorj, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (3)
Articole numărul de obiecte din listă: (3)
- Modul de calcul al primei de instalare pentru persoanele care în perioada de probă a indemnizaţiei de şomaj se încadrează într-o altă localitate
- Acordare indemnizaţie de şomaj şi a primei de încadrare în situaţia persoanelor ce au promovat concurs naţional de rezidenţiat
- Indemnizaţie de şomaj. Persoanele care au promovat concursul de rezidenţiat