Art. 45. - Legea 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor

M.Of. 342

În vigoare
Versiune de la: 25 Octombrie 2025
Art. 45
(1)La stabilirea pensiei de invaliditate, asiguraţii beneficiază de un stagiu potenţial, determinat ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare realizat efectiv până la data acordării pensiei de invaliditate.
(2)Stagiul potenţial rezultat conform alin. (1) nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de la data acordării pensiei de invaliditate până la împlinirea vârstei standard de pensionare, vârsta la care, în condiţiile legii, poate solicita pensie pentru limită de vârstă.
(3)Pentru asiguraţii care au contribuit şi în alte sisteme de asigurări sociale, stagiul potenţial acordat este proporţional cu perioada de contribuţie în sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, faţă de întreaga perioadă de cotizare la sistemele de asigurări sociale obligatorii.
(4)Stagiul potenţial prevăzut la alin. (3) se determină prin înmulţirea stagiului potenţial calculat conform alin. (1) şi (2) cu raportul dintre perioada de cotizare la sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor şi totalul perioadei de cotizare în sistemele de asigurări sociale obligatorii.
(5)Stagiul potenţial se determină în ani, luni şi zile.