Secţiunea 4 - Atribuţiile filialelor şi sucursalelor Casei de Asigurări a Avocaţilor din România - Legea 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor

M.Of. 342

În vigoare
Versiune de la: 25 Octombrie 2025
SECŢIUNEA 4:Atribuţiile filialelor şi sucursalelor Casei de Asigurări a Avocaţilor din România
Art. 114
În aplicarea prevederilor prezentei legi, filialele şi sucursalele C.A.A. îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:
a)colectează şi virează contribuţiile la fondurile sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor;
b)urmăresc încasarea veniturilor bugetului;
c)organizează şi controlează activitatea privind executarea creanţelor bugetare, potrivit dispoziţiilor legale;
d)iau măsuri, în condiţiile legii, pentru dezvoltarea şi administrarea patrimoniului, precum şi pentru asigurarea integrităţii acestuia;
e)iau măsuri, în condiţiile legii, pentru protecţia fondurilor sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor;
f)asigură evidenţa tuturor contribuabililor filialei/sucursalei la sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor;
g)asigură evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale pe baza codului numeric personal;
h)certifică stagiul de cotizare şi punctajul pentru fiecare asigurat al filialei/sucursalei;
i)organizează selecţia, pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului propriu;
j)asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti în litigiile în care sunt parte, ca urmare a aplicării dispoziţiilor prezentei legi;
k)îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite în prezenta lege şi în Statutul C.A.A.
Art. 1141
(1)Adunările generale ordinare, extraordinare şi elective ale filialelor C.A.A. se convoacă şi se desfăşoară în condiţiile stabilite prin Statutul C.A.A., votul membrilor putând fi exercitat şi prin mijloace electronice.
(2)În situaţia filialelor care au în evidenţă mai mult de 2.000 de membri, adunarea generală convocată se consideră legal întrunită cu participarea a cel puţin 30% din numărul total al membrilor. Cu votul majorităţii membrilor prezenţi, se desemnează membrii Consiliului de administraţie al filialei şi membrii Comisiei de cenzori.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (2), procesul de votare pentru desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al filialei şi ai Comisiei de cenzori se poate desfăşura pe parcursul mai multor zile consecutive, fără a putea depăşi 7 zile în total.
(4)Mandatele membrilor Consiliului de administraţie al filialei şi ai Comisiei de cenzori a filialei încetează la data validării noilor membri.