Secţiunea 5 - Pensia de urmaş - Legea 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor

M.Of. 342

În vigoare
Versiune de la: 25 Octombrie 2025
SECŢIUNEA 5:Pensia de urmaş
Art. 52
Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
Art. 53
Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a)până la vârsta de 16 ani;
b)dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acesteia, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c)pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).
Art. 54
(1)Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 10 ani şi nu dispune de altă sursă de venituri permanente sau nu are drept la pensie proprie.
(2)În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 10 ani, dar nu mai puţin de 5 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.
(3)Soţul supravieţuitor are dreptul la o pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an.
(4)Acordarea pensiei de urmaş prevăzute la alin. (3) nu este condiţionată de data ivirii invalidităţii soţului supravieţuitor.
(5)Încadrarea într-un grad de invaliditate a soţului supravieţuitor în vederea obţinerii pensiei de urmaş se poate face, până la vârsta standard de pensionare, de către medicul expert al asigurărilor sociale.
Art. 55
(1)Soţul supravieţuitor care nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 54 alin. (1) şi (2) beneficiază de un ajutor pe o perioadă de 6 luni, începând cu prima zi a lunii următoare decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională.
(2)Cuantumul ajutorului prevăzut la alin. (1) reprezintă 50% din pensia susţinătorului decedat, conform art. 57.
Art. 56
(1)Soţul supravieţuitor care are în îngrijire unul sau mai mulţi copii ai susţinătorului, cu vârsta de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani.
(2)Pensia de urmaş prevăzută la alin. (1) se acordă în perioadele în care soţul supravieţuitor nu realizează venituri lunare sau veniturile realizate sunt sub 35% din venitul de referinţă pe profesie, plafon considerat de C.A.A. ca fiind insuficient pentru acoperirea nevoilor de creştere şi educare a copiilor.
Art. 57
Pensia de urmaş se stabileşte, după caz, în raport cu:
a)pensia pentru limită de vârstă în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat;
b)pensia de invaliditate de gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.
Art. 58
Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din pensia susţinătorului, prevăzută la art. 57, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
a)pentru un singur urmaş - 50%;
b)pentru 2 urmaşi - 75%;
c)pentru 3 sau mai mulţi - 100%.
Art. 59
Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, se stabileşte prin însumarea drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte.
Art. 60
În cazul modificării numărului de urmaşi, pensia se recalculează în conformitate cu dispoziţiile art. 58.
Art. 61
(1)Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie din sistemul public de pensii şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea, după soţul decedat, a pensiei de urmaş în sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor poate beneficia, la cerere, de o indemnizaţie lunară de urmaş.
(2)Cuantumul indemnizaţiei lunare de urmaş, menţionată la alin. (1), se calculează ca diferenţă între cuantumul pensiei de urmaş la care ar avea dreptul urmaşul dacă nu ar avea pensie proprie şi cuantumul pensiei proprii.
(3)Cuantumul indemnizaţiei de urmaş, calculat conform alin. (2), nu poate fi mai mare decât pensia de urmaş din sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor la care ar fi avut dreptul soţul supravieţuitor dacă nu ar avea drept la pensie proprie.
(4)Indemnizaţia lunară de urmaş nu se acordă în situaţia în care cuantumul pensiei proprii este mai mare decât pensia de urmaş la care ar avea dreptul soţul supravieţuitor dacă nu ar avea drept la pensie proprie.
(5)Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă începând cu ziua de întâi a lunii următoare depunerii cererii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1).
(6)Cuantumul indemnizaţiei de urmaş se actualizează prin hotărâre a Consiliului de administraţie al C.A.A.
Art. 62
Beneficiarii pensiei de urmaş prevăzuţi la art. 53 lit. c) şi soţul supravieţuitor beneficiar de pensie, în condiţiile art. 54 alin. (3), sunt expertizaţi şi supuşi revizuirii medicale, conform reglementărilor prevăzute pentru pensia de invaliditate.
Art. 63
Pensia de urmaş sau indemnizaţia lunară de urmaş acordată soţului supravieţuitor se sistează în cazul în care acesta se recăsătoreşte.