Art. 31. - Legea 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar - REPUBLICARE

M.Of. 345

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 31
(1)Funcţionarul public parlamentar care urmează o formă de specializare sau de perfecţionare cu o durată mai mare de 3 luni şi primeşte pe această perioadă drepturile salariale este obligat să se angajeze în scris că va lucra minimum 3 ani în cadrul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz. În cazul nerespectării angajamentului, acesta va suporta cheltuielile efectuate, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului.
(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică funcţionarului public parlamentar care nu mai deţine funcţia publică din motive ce nu îi sunt imputabile sau în cazul în care a intervenit transferul în interesul serviciului.