Capitolul v - Reguli privind rectificările bugetare - Legea 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare - Republicată
M.Of. 472
În vigoare Versiune de la: 24 Decembrie 2025
CAPITOLUL V:Reguli privind rectificările bugetare
Art. 23
(1)Orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor fondurilor speciale, precum şi utilizarea sumelor reţinute în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportului semestrial privind situaţia economică şi bugetară publicat, precum şi opinia Consiliului fiscal cu privire la acesta.*)OUG 46/2024 - Prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 21 alin. (7) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat disponibilizează la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în termen de o zi lucrătoare de la data solicitării Ministerului Finanţelor, creditele de angajament şi creditele bugetare reţinute în proporţie de 10%.
(2)Într-un an bugetar nu pot fi aprobate mai mult de două rectificări bugetare şi acestea nu pot fi promovate în primele 6 luni ale anului.*) O.U.G. nr. 181/2020 - Art. 23
Prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în cazul înrăutăţirii semnificative a prognozei indicatorilor macroeconomici care au stat la baza legii bugetare, se poate promova o rectificare bugetară în primul semestru al anului.
Art. 24 Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice şi pentru plata contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene.
*) Prin derogare de la prevederile art. 24: a) pentru anul 2025, plafonul nominal al cheltuielilor exclusiv asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori pentru bugetul asigurărilor sociale de stat este de 157.972,2 milioane lei; b)pentru anul 2025, plafonul nominal al cheltuielilor exclusiv asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj este de 2.118,6 milioane lei.
Art. 25 În cazul în care raportul semestrial privind situaţia economică şi bugetară constată o deteriorare a soldului previzionat al bugetului general consolidat faţă de ţinta avută în vedere la aprobarea bugetului anual cu mai mult de 0,5% din produsul intern brut luat în considerare la elaborarea bugetului anual şi această deteriorare nu se datorează înrăutăţirii semnificative a prognozei macroeconomice, Guvernul are obligaţia de a pune în aplicare măsuri adecvate pentru îndeplinirea ţintei privitoare la soldul bugetului general consolidat.
*) Potrivit art. VIII din OUG nr. 112/2024 prevederile art. 25 nu se aplică în anul 2024.