Secţiunea 3 - Încetarea calităţii de membru al Consiliului fiscal - Legea 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare - Republicată

M.Of. 472

În vigoare
Versiune de la: 24 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 3:Încetarea calităţii de membru al Consiliului fiscal
Art. 58
(1)Calitatea de membru al Consiliului fiscal încetează în următoarele situaţii:
a)la expirarea mandatului pentru care a fost numit, în condiţiile art. 55 alin. (1);
b)prin demisie;
c)prin revocare de către plenul Parlamentului, în următoarele situaţii:
- la stabilirea stării de incompatibilitate în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (6);
- când împotriva unui membru al Consiliului fiscal a fost pronunţată o condamnare penală cu pedeapsă privativă de libertate, rămasă definitivă;
d)prin înlocuire, în cazul imposibilităţii definitive de exercitare a mandatului. Se consideră imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului orice împrejurare care creează o indisponibilizare cu o durată mai mare de 90 de zile calendaristice;
e)prin deces.
(2)Demisia va fi comunicată în scris preşedinţilor comisiilor de buget-finanţe ale Parlamentului.