Secţiunea 3 - Raportul privind execuţia bugetară finală - Legea 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare - Republicată

M.Of. 472

În vigoare
Versiune de la: 24 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 3:Raportul privind execuţia bugetară finală
Art. 45
În termen de cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului bugetar, ministrul finanţelor prezintă în şedinţă comună a comisiilor de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi publică pe site-ul propriu un raport cu privire la execuţia bugetară finală, care va include:
a)informaţii cu privire la rezultatele politicii bugetare în anul încheiat şi compararea acestor rezultate atât cu obiectivele şi priorităţile strategice, cât şi cu ţintele fiscale din strategia fiscal-bugetară şi din bugetul anual;
b)analiza modului în care Guvernul a respectat principiile şi regulile fiscale prevăzute în prezenta lege şi explicarea eventualelor abateri de la acestea;
c)evaluarea politicii fiscal-bugetare din anul bugetar încheiat, precum şi a rezultatelor acesteia în conformitate cu obiectivul pe termen mediu prevăzut de strategia fiscal-bugetară;
d)evaluarea eventualelor abateri de la obiectivul pe termen mediu ale Guvernului şi prezentarea măsurilor de încadrare a ţintelor stabilite.
Art. 46
Raportul privind execuţia bugetară finală va cuprinde date de execuţie a indicatorilor prevăzuţi la art. 29 alin. (1), precum şi o secţiune distinctă care să evidenţieze abaterile acestora faţă de strategia fiscal-bugetară şi faţă de bugetul anual iniţial, precum şi o explicaţie privind modificările semnificative.
Art. 47
Raportul privind execuţia bugetară finală cuprinde şi un tabel de corespondenţă detaliat privind indicatorii bugetari şi cei aferenţi datoriei publice, care indică metodologia de tranziţie între datele bazate pe contabilitatea publică şi datele bazate pe standardele Uniunii Europene.