Capitolul i - Ministerul Tineretului şi Sportului - Legea 69/2000 a educatiei fizice si sportului

M.Of. 200

În vigoare
Versiune de la: 25 Octombrie 2025 până la: 14 Ianuarie 2026
CAPITOLUL I:Ministerul Tineretului şi Sportului
Art. 17
(1)Ministerul Tineretului şi Sportului este organul administraţiei publice centrale de specialitate care coordonează activitatea din domeniul educaţiei fizice şi sportului, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezenta lege.
(2)Fac excepţie de la prevederile alineatului precedent:
a)activitatea de educaţie fizică şi sport din unităţile şi instituţiile de învăţământ, care se organizează cu respectarea prevederilor art. 4-6 şi a celorlalte prevederi legale în vigoare;
b)activitatea de educaţie fizică şi sport din unităţile militare şi de învăţământ militar, care se organizează cu respectarea prevederilor art. 7 şi a celorlalte prevederi legale în vigoare.
Art. 18
(1)Ministerul Tineretului şi Sportului se organizează şi funcţionează potrivit legii şi are următoarele atribuţii principale în domeniul sportului:
a)elaborează şi susţine strategia generală a organizării şi dezvoltării activităţii sportive şi reprezintă interesele statului în raport cu federaţiile de specialitate;
b)iniţiază, elaborează şi avizează, după caz, proiecte de acte normative în domeniul educaţiei fizice şi sportului;
c)elaborează normele generale de folosire a mijloacelor materiale aflate în administrarea sa şi a mijloacelor financiare pentru activitatea sportivă, care provin din alocaţii de la bugetul de stat;
d)conlucrează cu ministerele şi cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu instituţiile de cercetare şi cu unităţile de învăţământ şi sanitare de specialitate pentru organizarea şi dezvoltarea educaţiei fizice şi sportului;
e)conlucrează cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi cu Comitetul Naţional Paralimpic în finanţarea şi derularea programelor privind pregătirea şi participarea sportivilor români la Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice şi Jocurile Mondiale Special Olympics, precum şi pentru promovarea valenţelor educative ale olimpismului;

f)administrează patrimoniul din domeniul public şi domeniul privat al statului, încredinţat Agenţiei Naţionale pentru Sport;

g)supraveghează menţinerea destinaţiei bazelor sportive din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a celor care au aparţinut domeniului public şi au intrat în circuitul privat după 1989;
g1)supraveghează menţinerea destinaţiei bazelor şi/sau instalaţiilor sportive care au aparţinut domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale şi care, ulterior, au fost dobândite ca active patrimoniale destinate activităţii sportive sau vândute către societăţile comerciale.

h)propune structura anuală a alocaţiilor de la bugetul de stat;
i)repartizează bugetul activităţii sportive, constituit potrivit prezentei legi, pentru:
- activitatea proprie şi cea a instituţiilor din subordinea sa;
- federaţiile sportive naţionale, în baza contractelor de finanţare a programelor sportive ale acestora;
- premierea performanţelor deosebite obţinute la competiţiile sportive internaţionale oficiale;

j)autorizează afilierea federaţiilor sportive naţionale la federaţiile sportive internaţionale de profil şi la alte foruri continentale sau mondiale, precum şi afilierea altor organizaţii cu profil sportiv la forurile internaţionale de specialitate.

k)supraveghează şi controlează respectarea de către structurile sportive a dispoziţiilor legale în vigoare şi a prevederilor cuprinse în statutele şi în actele de constituire a acestora;
l)organizează sau sprijină, potrivit legii, formarea, pregătirea profesională şi perfecţionarea specialiştilor din domeniul sportului, conlucrând în acest scop cu instituţiile şi cu organismele de specialitate din ţară şi din străinătate;
m)elaborează şi aduce la îndeplinire, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, planurile de construire şi de modernizare a bazelor şi instalaţiilor sportive, în vederea dezvoltării sportului de performanţă de interes naţional şi internaţional; avizează normativele tehnice în materie de baze şi instalaţii sportive;
n)recunoaşte sau revocă, în sensul prezentei legi, existenţa unei structuri sportive prin înscrierea, respectiv radierea acesteia din Registrul sportiv;
o)avizează constituirea structurilor sportive, inclusiv înscrierea ca persoane juridice a cluburilor sportive profesioniste organizate ca societăţi comerciale sportive pe acţiuni, respectiv retrage avizul de funcţionare a acestora;
p)elaborează criteriile de acordare şi atribuie distincţiile şi titlurile sportive, altele decât cele stabilite prin lege;
q)sprijină organizarea şi promovarea cercetării ştiinţifice şi asistenţei medicale în domeniul sportiv;
r)autorizează desfăşurarea pe teritoriul României a campionatelor mondiale, europene şi regionale şi participarea reprezentativelor naţionale la campionatele mondiale şi europene organizate în străinătate, precum şi la campionatele regionale;
s)promovează măsurile de prevenire, control şi reprimare a folosirii substanţelor interzise şi a metodelor neregulamentare, destinate să mărească în mod artificial capacitatea fizică a sportivilor sau să modifice rezultatele competiţiilor;
ş)adoptă măsuri pentru prevenirea şi combaterea violenţei la manifestările sportive;
t)reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme sportive internaţionale; negociază şi încheie acorduri, înţelegeri, protocoale şi alte documente de colaborare în domeniul sportului cu organisme de specialitate din alte ţări, pe baza prevederilor legale în vigoare;
ţ)colaborează cu celelalte organe ale administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul sportului, pentru susţinerea sportului pentru toţi şi de performanţă, asigurarea unei eficienţe sporite pe linia supravegherii şi controlului, exercitării autorităţii disciplinare, formării şi perfecţionării specialiştilor din domeniul sportului, pentru corelarea finanţării activităţii sportive, prevenirea violenţei în sport şi combaterea dopajului.
u)colaborează cu alte organe ale administraţiei publice centrale sau locale, prin Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, în vederea implementării de programe sau platforme de cercetare privind sportul de masă pentru:
(i)îmbunătăţirea stării generale de sănătate a populaţiei - prevenţia bolilor şi a sedentarismului la populaţia tânără;
(ii)monitorizarea efectelor privind politicile publice adresate sportului de masă;
(iii)creşterea, prin sport, a prevenţiei afecţiunilor generale;
(iv)creşterea potenţialului de performanţă fizică;
(v)creşterea calităţii selecţiei pentru sportul de performanţă, prin depistarea timpurie a elevilor cu potenţial motric ridicat;
(vi)creşterea calităţii selecţiei pentru profesii care implică efort şi rezistenţă fizică.

(2)Ministerul Tineretului şi Sportului poate îndeplini şi alte atribuţii prevăzute în actele normative în vigoare.
Art. 181
(1)Prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive a structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflate în subordinea acestora.

(2)Prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local pentru:
a)finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale;
b)finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă, inclusiv cluburilor sportive de drept privat constituite din una sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale ori instituţii de învăţământ superior, cluburi sportive la care unul dintre membrii asociaţi poate fi chiar unitatea administrativ-teritorială finanţatoare;

c)finanţarea programelor sportive organizate în raza unităţii administrativ-teritoriale de către asociaţiile judeţene/municipiului Bucureşti pe ramuri de sport, afiliate la federaţiile sportive corespondente;
d)finanţarea programelor sportive desfăşurate în raza unităţii administrativ-teritoriale de către federaţiile sportive naţionale, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, ori inspectoratele şcolare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
e)finanţarea programelor sportive derulate de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pentru înalta performanţă sportivă;
f)premierea, în limita sumelor aprobate în bugetul unităţii administrativ-teritoriale, a performanţelor deosebite obţinute la competiţiile sportive interne şi internaţionale oficiale;

g)finanţarea programelor sportive ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, înfiinţate pe raza autorităţii administrativ-teritoriale, derulate prin asociaţiile sportive şcolare şi universitare;
h)finanţarea programelor sportive derulate de Federaţia Sportului Şcolar şi Federaţia Sportului Universitar pe raza unităţii administrativ-teritoriale.

(3)Autorităţile administraţiei publice locale pot aloca sume pentru finanţarea infrastructurii şi activităţii sportive, potrivit alin. (1) şi (2), din bugetul aprobat.

(4)În bugetul autorităţilor sau instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale se pot cuprinde sume pentru finanţarea activităţii structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflate în subordinea sa, în condiţiile legii.

(5)Din sumele alocate de la bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive potrivit alin. (1), (2) şi (4), minimum 30% din cuantumul aprobat va fi direcţionat către susţinerea programelor sportive dedicate copiilor şi juniorilor.

(6)Autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale elaborează normele generale de folosire a mijloacelor materiale aflate în administrarea lor şi a mijloacelor financiare pentru activitatea sportivă, care provin din alocaţii de la bugetul local.