Art. 9. - Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului - Republicare

M.Of. 702

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2018
Art. 9
(1)Aplicarea cu bună-credinţă a prevederilor art. 5-7 de către persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv a celor prevăzute la art. 10, nu poate atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală a acestora.
(2)Suspendarea şi prelungirea suspendării efectuate cu nerespectarea prevederilor legate şi cu rea-credinţă sau efectuate ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, în condiţiile răspunderii civile delictuale şi s-a cauzat un prejudiciu, de către Oficiu şi de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atrage răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat.