Art. 6. - Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului - Republicare

M.Of. 702

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2018
Art. 6
(1)Persoanele prevăzute la art. 10, care au cunoştinţă că o operaţiune ce urmează să fie efectuată are ca scop spălarea banilor, pot să efectueze operaţiunea fără informarea prealabilă a Oficiului, dacă tranzacţia se impune a fi efectuată imediat sau dacă neefectuarea ei ar zădărnici eforturile de urmărire a beneficiarilor tranzacţiei suspecte. Aceste persoane sunt obligate însă să informeze Oficiul de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore, despre tranzacţia efectuată, precizând şi motivul pentru care nu au făcut informarea, potrivit art. 5.
(2)Persoanele prevăzute la art. 10, care constată că o operaţiune sau mai multe operaţiuni care au fost efectuate în contul unui client prezintă indicii de anomalie pentru activitatea acestui client ori pentru tipul operaţiunii în cauză, vor sesiza de îndată Oficiul, dacă există suspiciuni că abaterile de la normalitate au ca scop spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism.
(3)Persoanele prevăzute la art. 10 sesizează de îndată Oficiul, atunci când constată că faţă de o operaţiune sau mai multe operaţiuni care au fost efectuate în contul unui client există suspiciuni că fondurile au ca scop spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism.