Art. 24. - Modul de aplicare a prevederilor prezentei legi se verifică şi se controlează, în cadrul atribuţiilor de serviciu, de următoarele autorităţi sau structuri: - Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului - Republicare

M.Of. 702

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2018
Art. 24
(1)Modul de aplicare a prevederilor prezentei legi se verifică şi se controlează, în cadrul atribuţiilor de serviciu, de următoarele autorităţi sau structuri:
a)Banca Naţională a României sau Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru persoanele supuse supravegherii prudenţiale a acestora, după caz, potrivit legii, inclusiv pentru sucursalele din România ale persoanelor juridice străine supuse unei supravegheri similare în ţara de origine;

b)Garda Financiară şi alte autorităţi cu atribuţii de control financiar-fiscal, conform legii; Garda Financiară are atribuţii inclusiv pentru entităţile care efectuează activităţi de schimb valutar, cu excepţia celor supravegheate de autorităţile prevăzute la lit. a);
c)structurile de conducere ale profesiilor liberale, pentru persoanele prevăzute la art. 10 lit. e) şi f);
d)Oficiul, pentru toate persoanele prevăzute la art. 10, cu excepţia celor pentru care modul de aplicare a prevederilor prezentei legi se verifică şi se controlează de autorităţile şi structurile prevăzute la lit. a).
(2)Când din datele obţinute rezultă suspiciuni de spălare a banilor, de finanţare a actelor de terorism sau alte încălcări ale dispoziţiilor prezentei legi, autorităţile şi structurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) vor informa de îndată Oficiul.
(3)Oficiul poate efectua verificări şi controale comune cu autorităţile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).
(4)În exercitarea atribuţiilor de verificare şi control, reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pot consulta documentele întocmite sau deţinute de către persoanele ce fac obiectul controlului şi pot reţine fotocopii ale acestora pentru a stabili împrejurările privind suspiciunile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului.