Art. 20. - Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului - Republicare

M.Of. 702

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2018
Arată norme de aplicare
Art. 20
(1)Persoanele juridice prevăzute la art. 10 vor desemna una sau mai multe persoane care au responsabilităţi în aplicarea prezentei legi, ale căror nume vor fi comunicate Oficiului, împreună cu natura şi cu limitele responsabilităţilor menţionate.
(2)Persoanele prevăzute la art. 10 lit. a)-d), g)-j), precum şi structurile de conducere ale profesiilor liberale prevăzute la art. 10 lit. e) şi f) vor desemna una sau mai multe persoane care au responsabilităţi în aplicarea prezentei legi, ale căror nume vor fi comunicate Oficiului, cu precizarea naturii şi limitelor responsabilităţilor încredinţate, şi vor stabili politici şi proceduri adecvate în materie de cunoaştere a clientelei, de raportare, de păstrare a evidenţelor secundare sau operative, de control intern, evaluare şi gestionare a riscurilor, managementul de conformitate şi comunicare, pentru a preveni şi a împiedica operaţiunile suspecte de spălarea banilor sau finanţarea terorismului, asigurând instruirea corespunzătoare a angajaţilor. Instituţiile de credit şi instituţiile financiare au obligaţia de a desemna un ofiţer de conformitate subordonat conducerii executive, care coordonează implementarea politicilor şi procedurilor interne pentru aplicarea prezentei legi.
(3)Persoanele desemnate conform alin. (1) şi (2) răspund pentru îndeplinirea sarcinilor stabilite în aplicarea prezenţei legi.
(4)Dispoziţiile alin. (1), (2) şi (3) nu sunt aplicabile persoanelor fizice şi juridice prevăzute la art. 10 lit. k).
(5)Instituţiile de credit şi instituţiile financiare trebuie să informeze toate sucursalele şi filialele lor situate în state terţe asupra politicilor şi procedurilor stabilite potrivit alin. (2).
(6)Persoanele desemnate conform alin. (1) şi (2) vor avea acces direct şi în timp util la datele şi informaţiile relevante necesare îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de prezenta lege.