Art. 19. - Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului - Republicare

M.Of. 702

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2018
Art. 19
(1)În fiecare caz în care identitatea este solicitată potrivit prevederilor prezentei legi, persoana juridică sau persoana fizică prevăzută la art. 10, care are obligaţia identificării clientului, va păstra o copie de pe document, ca dovadă de identitate, sau referinţe de identitate, pentru o perioadă de minimum 5 ani, începând cu data când se încheie relaţia cu clientul.
(2)Persoanele prevăzute la art. 10 vor păstra evidenţele secundare sau operative şi înregistrările tuturor operaţiunilor financiare ce decurg din derularea unei relaţii de afaceri ori a unei tranzacţii ocazionale pe o perioadă de minimum 5 ani de la încheierea relaţiei de afaceri, respectiv de la realizarea tranzacţiei ocazionale, într-o formă corespunzătoare, pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă injustiţie.