Art. 16. - Datele de identificare a clienţilor vor cuprinde: - Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului - Republicare

M.Of. 702

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2018
Art. 16
(1)Datele de identificare a clienţilor vor cuprinde:
a)în cazul persoanelor fizice - datele de stare civilă menţionate în documentele de identitate prevăzute de lege;
b)în cazul persoanelor juridice - datele menţionate în documentele de înmatriculare prevăzute de lege, precum şi dovada că persoana fizică care conduce tranzacţia reprezintă legal persoana juridică.
(2)În cazul persoanelor juridice străine, la deschiderea de conturi bancare vor fi solicitate acele documente din care să rezulte identitatea firmei, sediul, tipul de societate, locul înmatriculării, împuternicirea specială a celui care o reprezintă în tranzacţie, precum şi o traducere în limba română a documentelor autentificate de un birou al notarului public.