Art. 10. - Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului - Republicare

M.Of. 702

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2018
Arată norme de aplicare
Art. 10
Intră sub incidenţa prezentei legi următoarele persoane fizice sau juridice:
a)instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine;
b)instituţiile financiare, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor financiare străine;
c)administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, agenţii de marketing autorizaţi/avizaţi în sistemul pensiilor private;
d)cazinourile;
e)auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală sau contabilă;
f)notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;
g)furnizorii de servicii pentru societăţile comerciale şi alte entităţi sau construcţii juridice, alţii decât cei prevăzuţi la lit. e) sau f), aşa cum sunt definiţi la art. 2 lit. k);
h)persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;
i)agenţii imobiliari;
j)asociaţiile şi fundaţiile;
k)alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15 000 euro, indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.