Art. 14. - Data de depozit a cererii de brevet de invenţie este data la care au fost înregistrate următoarele: - Legea 64/1991 privind brevetele de invenţie - Republicare
M.Of. 600
În vigoare Versiune de la: 27 Iunie 2024
Arată norme de aplicare
Art. 14
(1)Data de depozit a cererii de brevet de invenţie este data la care au fost înregistrate următoarele:
a)o indicaţie explicită sau implicită că se solicită acordarea unui brevet de invenţie;
b)indicaţii care să permită stabilirea identităţii solicitantului sau care să permită contactarea acestuia de către OSIM;
c)o parte care, la prima vedere, să pară a fi o descriere a invenţiei.
(2)În cazul în care lipseşte o parte a descrierii, în scopul atribuirii datei de depozit, aceasta poate fi depusă ulterior, data de depozit fiind data la care această parte a fost depusă şi la care taxa pentru înregistrarea acestei părţi a fost plătită.
(3)Dacă partea lipsă a descrierii prevăzute la alin. (1) lit. c), depusă ulterior, este retrasă, data de depozit va fi data la care sunt îndeplinite cerinţele la care se face referire la alin. (1).
(4)Condiţiile de depunere ulterioară şi cele de retragere a părţii lipsă a descrierii care a fost depusă ulterior conform alin. (2) sunt prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(5)În cazul în care cererea de brevet de invenţie nu conţine o parte care, la prima vedere, să pară a fi o descriere, în scopul acordării datei de depozit, în cererea de brevet de invenţie poate fi făcută referire, în limba română, la o cerere depusă anterior la un oficiu care înlocuieşte descrierea, cu respectarea prevederilor regulamentului de aplicare a prezentei legi. În caz contrar, nu se acordă dată de depozit, iar cererea nu va fi tratată ca o cerere de brevet de invenţie.
(6)Cererea de brevet de invenţie se înscrie în Registrul naţional al cererilor de brevet depuse. Până la publicarea datelor din acest registru în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, acestea nu sunt publice, potrivit legii speciale.
(7)Revendicările şi desenele privind invenţia pot fi depuse şi în termen de două luni de la data de depozit a cererii de brevet, cu plata taxei legale.
(8)În cazul cererii internaţionale de brevet sau al cererii de brevet european, data de depozit este data care rezultă din tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi această dată se înscrie în Registrul naţional al cererilor de brevet depuse.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (9)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (9)
- Sentinta nr. 280/2021 din 26-oct-2021, Tribunalul Gorj, drept de autor si drepturi conexe (Proprietate Intelectuala)
- Decizie nr. 401/2019 din 25-sept-2019, Curtea de Apel Ploiesti, actiune in constatare (Litigii cu profesionistii)
- Sentinta nr. 554/2018 din 10-mai-2018, Tribunalul Dambovita, actiune in constatare (Contencios administrativ si fiscal)