Art. 9. - Legea 590/2003 privind tratatele

M.Of. 23

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2004
Art. 9
(1)Pe toată durata negocierilor, după fiecare rundă de negociere a tratatelor la nivel de stat, respectiv a tratatelor la nivel guvernamental pentru care este necesară ratificarea de către Parlament conform art. 19 alin. (1), se redactează, în termen de cel mult 7 zile lucrătoare, un raport care va fi iniţiat, avizat şi aprobat de aceleaşi instituţii implicate în procedura aprobării iniţierii negocierilor.
(2)Raportul va cuprinde sintetic relatarea desfăşurării negocierilor, cu prezentarea poziţiei partenerului/partenerilor de negociere, a rezultatelor rundei, evaluarea posibilelor evoluţii ale procesului de negocieri, precum şi propuneri vizând menţinerea sau modificarea mandatului de negociere, care vor trebui motivate corespunzător în acest ultim caz, eventuale alte propuneri de acţiuni conexe procesului de negociere şi vizând sprijinirea acestuia, precum şi, în anexă, componenţa delegaţiei române, respectiv a delegaţiei/delegaţiilor partenerului/partenerilor de negociere.
(3)Raportul va fi însoţit de forma de text rezultată în urma rundei de negociere, în limba de circulaţie internaţională şi în limba română, cu evidenţierea clară a propunerilor de text ale părţilor, în cazul în care negocierea nu s-a finalizat prin convenirea sau adoptarea textului tratatului.
(4)În situaţia finalizării negocierilor, elementele de raport menţionate mai sus vor fi cuprinse sintetic în memorandumul pentru aprobarea semnării tratatului, elaborat conform art. 15.