Art. 5. - Potrivit prevederilor prezentei legi, operatorul are următoarele obligaţii: - Legea 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase

M.Of. 290

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2018
Art. 5
(1)Potrivit prevederilor prezentei legi, operatorul are următoarele obligaţii:
a)să ia toate măsurile necesare, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, pentru a preveni accidentele majore şi pentru a limita consecinţele acestora asupra sănătăţii umane şi asupra mediului;
b)de a dovedi autorităţilor competente prevăzute la art. 6, în orice moment, în special cu ocazia inspecţiilor prevăzute la art. 20 şi a controalelor prevăzute la art. 13 alin. (1), că a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor majore care implică substanţe periculoase şi pentru limitarea consecinţelor acestora asupra sănătăţii umane şi asupra mediului.
(2)Operatorii au obligaţia să desemneze un responsabil pentru managementul securităţii la nivelul amplasamentului, în vederea asigurării aplicării prevederilor prezentei legi.