Art. 22. - Legea 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase

M.Of. 290

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2018
Art. 22
(1)În scopul asigurării transparenţei, autoritatea competentă pentru protecţia mediului are obligaţia de a pune la dispoziţia oricărei persoane fizice sau juridice care solicită acest lucru toate informaţiile primite în baza prevederilor acestei legi şi în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările ulterioare.
(2)Divulgarea oricăror informaţii cerute în temeiul prevederilor prezentei legi, inclusiv în baza prevederilor art. 14, poate fi refuzată sau restricţionată de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 11-15 din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările ulterioare.
(3)Divulgarea informaţiilor complete prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (2) lit. b) şi c) deţinute de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate fi refuzată de către aceasta, fără a aduce atingere alin. (2), în cazul în care operatorul a solicitat să nu se divulge anumite părţi ale raportului de securitate sau inventarul substanţelor periculoase în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 11-15 din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările ulterioare. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate decide, de asemenea, din aceleaşi motive, nedivulgarea anumitor părţi ale raportului sau inventarului substanţelor periculoase. În astfel de cazuri şi cu aprobarea autorităţii respective, operatorul furnizează autorităţii competente un raport sau un inventar modificat, care exclude aceste părţi.