Art. 36. - Legea 58/2023 privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 214

În vigoare
Versiune de la: 15 Martie 2023
Art. 36
(1)Autorităţile prevăzute la art. 10 cooperează cu autorităţile şi instituţiile din statele membre, cu organismele, agenţiile şi instituţiile UE şi ale NATO cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării cibernetice, inclusiv cu autorităţi şi instituţii din alte state partenere, conform domeniilor de competenţă.
(2)Cooperarea în domeniul apărării cibernetice cu instituţiile NATO, cu armatele ţărilor membre UE şi ale statelor aliate se realizează prin MApN.
(3)Pentru asigurarea coordonării şi a dialogului interinstituţional în vederea asigurării unei reprezentări adecvate şi a unui mesaj coerent în acţiunea externă a României, precum şi pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la art. 13, activităţile prevăzute la alin. (1) se realizează în cooperare cu MAE.