Art. 26. - Legea 58/2023 privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 214

În vigoare
Versiune de la: 15 Martie 2023
Art. 26
Pentru creşterea nivelului de rezilienţă cibernetică şi realizarea descurajării în spaţiul cibernetic la nivel naţional, DNSC şi instituţiile din domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale iau măsuri pentru:
a)realizarea unui cadru interinstituţional de securitate cibernetică care să permită instruirea comună, transferul de cunoştinţe, schimbul de informaţii, sprijinul de specialitate şi federalizarea de resurse şi capabilităţi de securitate cibernetică;
b)îmbunătăţirea şi extinderea capabilităţilor de protecţie şi detecţie automată a atacurilor, prin implementarea de instrumente de analiză inteligentă a ameninţărilor şi distribuirea oportună a indicatorilor şi avertizărilor privind iminenţa unor atacuri cibernetice asupra reţelelor şi sistemelor informatice naţionale;
c)elaborarea de manuale cu tehnici, tactici şi proceduri, precum şi a planurilor de contingenţă şi exersarea lor în cadrul exerciţiilor de securitate cibernetică în scopul întăririi rezilienţei în spaţiul cibernetic;
d)constituirea de echipe de intervenţie la incidente de securitate cibernetică de tip computer security incident response team, denumit în continuare CSIRT, echipe de protecţie cibernetică şi/sau alte forţe specializate în desfăşurarea de acţiuni în spaţiul cibernetic.