Secţiunea 2 - Măsuri de administrare specială a băncilor - Legea 58/1998 privind activitatea bancară*) - Republicare

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2006
SECŢIUNEA 2:Măsuri de administrare specială a băncilor
Art. 115
(1)Banca Naţională a României poate decide instituirea măsurii de administrare specială asupra unei bănci, persoană juridică română, inclusiv asupra sediilor sale secundare din România şi din străinătate. Măsura administrării speciale se poate dispune în cazurile în care:
a)măsurile de supraveghere specială nu au dat rezultate într-o perioadă de până la 120 de zile;
b)indicatorul de solvabilitate, calculat în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României în raport cu fondurile proprii, se situează la un nivel care nu depăşeşte jumătate din nivelul minim prevăzut de aceste reglementări;
c)banca a încălcat în mod repetat prevederile legii şi/sau ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia;
d)banca nu mai are nici un conducător şi nici un administrator.
(2)Un anunţ privind instituirea administrării speciale va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
(3)Instituirea măsurilor de administrare specială se dispune de Banca Naţională a României şi în cazul sesizării de către aceasta a instanţei competente pentru declanşarea procedurii falimentului unei bănci, până la numirea de către judecătorul-sindic a lichidatorului.
Art. 116
(1)Administrarea specială se va institui pe o perioadă de un an de la data hotărârii Băncii Naţionale a României, cu excepţia cazului în care prin hotărâre se stabileşte o perioadă mai scurtă sau Banca Naţională a României hotărăşte încetarea administrării speciale, potrivit art. 127 alin. 4.
(2)În situaţii excepţionale Banca Naţională a României poate prelungi, în condiţiile prevăzute pentru instituirea administrării speciale, perioada prevăzută la alin. 1, cu maximum 6 luni.
Art. 117
(1)Administrarea specială se exercită de către un administrator special, desemnat de Banca Naţională a României prin hotărârea de instituire a acestei măsuri. Administrator special poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică, inclusiv Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.
(2)Pentru motive întemeiate, Banca Naţională a României poate să înlocuiască administratorul special.
(3)Toate cheltuielile legate de administrarea specială se suportă de banca supusă acestei măsuri.
Art. 118
În cazul în care consideră necesar, Banca Naţională a României poate stabili anumite limite şi/sau condiţii privind activitatea băncii în privinţa căreia s-a hotărât instituirea administrării speciale. Acestea vor fi comunicate administratorului special, care va răspunde de respectarea lor.
Art. 119
Administratorul special preia integral atribuţiile consiliului de administraţie şi ale conducătorilor băncii supuse regimului de administrare specială, aşa cum aceste atribuţii rezultă potrivit legii şi actului constitutiv.
Art. 120
(1)După preluarea administrării băncii, administratorul special va înştiinţa de îndată compartimentele din cadrul băncii, sediile secundare ale acesteia, băncile corespondente, oficiul registrului comerţului şi, după caz, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar cu privire la luarea acestei măsuri.
(2)Comunicarea se face în scris şi va cuprinde şi specimenul de semnătură a administratorului special. Comunicarea făcută băncilor corespondente va cuprinde şi menţionarea faptului că toate operaţiunile viitoare prin contul băncii vor fi autorizate numai de către administratorul special sau de persoanele împuternicite în mod expres de către acesta.
Art. 121
(1)Atribuţia principală a administratorului special constă în stabilirea condiţiilor optime pentru conservarea valorii activului băncii, eliminarea deficienţelor existente în administrare, încasarea creanţelor şi stabilirea posibilităţii de redresare a situaţiei financiare a băncii; în acest sens administratorul special poate lua toate măsurile pe care le consideră necesare, în limita competenţelor sale prevăzute de lege.
(2)Măsurile care pot fi luate au în vedere:
a)negocierea creanţelor băncii şi/sau rescadenţarea acestora;
b)suspendarea atragerii de depozite şi/sau a acordării de credite;
c)închiderea sediilor secundare neprofitabile sau a căror activitate nu se justifică;
d)redimensionarea schemei de personal, prin reorganizarea activităţii, în scopul reducerii cheltuielilor;
e)alte măsuri pe care consiliul de administraţie al unei bănci sau conducătorii acesteia le pot lua, potrivit legii, în cursul unei administrări normale.
(3)Administratorul special va lua cel puţin măsurile necesare pentru:
a)reducerea pierderilor;
b)încetarea activităţilor frauduloase şi a abuzurilor de orice natură ale persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca;
c)introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase, încheiate anterior de către bancă, inclusiv a acelor contracte în care obligaţiile asumate de către bancă sunt disproporţionate în raport cu prestaţia la care s-a obligat cealaltă parte contractantă;
d)păstrarea în siguranţă a activelor şi a documentelor băncii;
e)sesizarea organelor competente, în cazul în care există indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni.
Art. 122
Prin excepţie de la prevederile art. 121, în cazul instituirii administrării speciale, potrivit art. 115 alin. 1 lit. d), atribuţia principală a administratorului special este luarea măsurilor necesare pentru numirea unui nou consiliu de administraţie şi a noilor conducători ai băncii. În cursul acestei administrări, administratorul special poate lua orice alte măsuri pe care consiliul de administraţie al unei bănci sau conducătorii acesteia le pot lua, potrivit legii, în cursul unei administrări normale, dispoziţiile art. 117-120, 123, 126, art. 127 alin. 1-3, art. 128 alin. 1 şi 2 şi art. 129 alin. 1 fiind aplicabile.
Art. 123
Dacă situaţiile financiare aferente perioadei încheiate înainte de instituirea administrării speciale nu au fost aprobate conform legii sau administratorul special consideră că acestea nu reflectă situaţia patrimonială reală a băncii, va proceda la întocmirea unei noi situaţii financiare şi va lua măsuri pentru aprobarea, publicarea şi depunerea acesteia la organele competente, conform legii.
Art. 124
(1)În vederea adoptării unor hotărâri privind situaţia băncii, în domenii care excedează competenţelor sale stabilite prin lege pentru consiliul de administraţie, administratorul special poate convoca adunarea generală a acţionarilor băncii. Ordinea de zi a adunării va fi stabilită de către administratorul special, cu consultarea prealabilă a Băncii Naţionale a României, şi nu poate fi schimbată de către persoanele convocate.
(2)După instituirea administrării speciale, prevederile legale privind obligativitatea convocării adunării generale la cererea acţionarilor băncii nu sunt aplicabile pe durata acesteia. Acţionarii reprezentând 50% din capitalul social vor putea înainta administratorului special propuneri viabile de redresare financiară a băncii, acesta urmând să decidă asupra acestora.
Art. 125
(1)În cazul în care adunarea generală a acţionarilor decide majorarea capitalului social, pentru exercitarea dreptului de preemţiune se va acorda un termen de cel puţin 5 zile, cu începere de la data publicării deciziei.
(2)Pentru motive temeinice, justificate de existenţa unei intenţii serioase din partea unui investitor, de participare la capitalul băncii, administratorul special va putea să ridice acţionarilor dreptul de subscriere de noi acţiuni, în tot sau în parte, cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
(3)Prin decizia de majorare a capitalului social trebuie să se asigure cel puţin un nivel al capitalului iniţial care să permită încadrarea băncii în indicatorii de solvabilitate prevăzuţi prin reglementările Băncii Naţionale a României.
(4)În cazul reducerii capitalului social, aceasta va putea fi făcută numai după trecerea a 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Art. 126
(1)În termen de 60 de zile de la numire, administratorul special va prezenta Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României un raport scris cu privire la măsurile întreprinse de la instituirea administrării speciale şi efectele acestora, la starea financiară a băncii şi posibilitatea redresării situaţiei acesteia din punct de vedere al siguranţei financiare, prezentând în acest sens recomandările sale. La raport se vor anexa: documente referitoare la evaluarea activelor şi pasivelor băncii, situaţia recuperării creanţelor, costul menţinerii activelor şi situaţia lichidării pasivelor.
(2)Raportul trebuie să fie suficient de detaliat pentru a fundamenta recomandările făcute de administrator.
(3)Pentru motive întemeiate, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României poate prelungi termenul prevăzut la alin. 1, la propunerea administratorului special, dar nu mai mult de 30 de zile.
Art. 127
(1)În termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului special, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României va lua o hotărâre cu privire la oportunitatea menţinerii măsurii de administrare specială şi se va pronunţa asupra recomandărilor făcute de administratorul special.
(2)Dacă pe baza raportului administratorului special se constată că nu sunt condiţii pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a băncii, astfel încât aceasta să atingă nivelul minim al indicatorilor de solvabilitate, sau, după caz, nu au fost numiţi şi aprobaţi noii conducători şi administratori ai băncii, Banca Naţională a României va retrage autorizaţia băncii şi va sesiza instanţa competentă pentru declanşarea procedurii falimentului băncii sau va dispune dizolvarea urmată de lichidare, conform dispoziţiilor cuprinse în cap. XIV, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru declanşarea procedurii falimentului.
(3)În cazul continuării administrării speciale, administratorul special va prezenta Băncii Naţionale a României, la termenele stabilite de aceasta, rapoarte privind situaţia financiară a băncii.
(4)Pe baza rapoartelor administratorului special, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României poate hotărî în orice moment încetarea administrării speciale, cu reluarea activităţii băncii sub controlul organelor sale statutare, sau poate retrage autorizaţia băncii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor alin. 2.
Art. 128
(1)Dacă Banca Naţională a României constată, pe baza rapoartelor administratorului special, că banca la care s-a instituit administrarea specială s-a redresat din punct de vedere financiar şi se încadrează în cerinţele prudenţiale stabilite de prezenta lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia sau, după caz, au fost numiţi şi aprobaţi noii conducători şi administratori ai băncii, Banca Naţională a României poate hotărî încetarea administrării speciale şi reluarea activităţii băncii sub controlul organelor sale statutare.
(2)Un anunţ privind încetarea administrării speciale va fi publicat în conformitate cu prevederile art. 115 alin. 2.
(3)Administratorul special va lua măsurile necesare pentru desemnarea noului consiliu de administraţie, inclusiv a noilor conducători ai băncii.
(4)Până la numirea şi aprobarea noilor conducători şi administratori ai băncii, administratorul special va asigura conducerea şi administrarea acesteia.
Art. 129
În cazul în care Banca Naţională a României constată că redresarea financiară a instituţiei de credit nu este posibilă, aceasta hotărăşte retragerea autorizaţiei instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente în vederea declanşării procedurii falimentului.